Sursa imagine: avantaje.ro

Răceala îţi strică planurile în fiecare an?

Faimoasă mai ales însezonul rece, răceala apare (spunem noi) din senin, reușind să ne dea peste cap planurile și buna dispoziție. Ce nu știai despre răceală – sau știai, dar pur și simplu nu ai mai reuşit să pui în practică – este că o poți evita, cu ajutorul câtorva măsuri elementare de precauție.

Conform credinței populare, răceala apare atunci când stai prea mult timp în frig, eventual fără mănuși și cu capul descoperit. Pare a fi rețeta potrivită pentru a te imbolnăvi, nu? Ce nu știai despre răceală este că acest scenariu nu are legătură cu adevăratul motiv al apariției bolii.

Răceala este, de fapt, o reacție a organismului la anumite virusuri, exact ca în cazul gripei, astfel că te poți declara răcit dacă începi să strănuți, să ai nasul înfundat, că răgușești  după ce ai intrat în contact cu o persoană bolnavă, care a tușit în apropierea ta sau a atins obiecte pe care și tu le folosești.

Cum deosebești răceala de gripă?

În timp ce răceala afectează doar căile respiratorii superioare, gripa influențează starea întregului organism. Tocmai de aceea, în cazul gripei se recomandă chiar un repaos de câteva zile, în timp ce în cazul răcelii, poți fi aproape la fel de activă ca înainte, e drept, cu sâcâitoarele și obositoarele simptome.

Se poate evita răceala?

Chiar dacă organismului uman îi este imposibil să respingă toate virusurile cu care intră în contact, ţelul tău, mai ales pe perioada iernii, este să ai un sistem imunitar puternic prin:

– Atenţie la alimentaţie: mai renunţă la dulciuri, în favoarea fructelor şi a legumelor. Alimentele rafinate, cu un conţinut ridicat de zaharuri stimulează formarea mucozităţilor interne, care se elimină şi prin deranjantele secreţii nazale. Nu uita, bineînţeles, să consumi lichide.

– Aeriseşte încăperile. Este dovedit că în spaţiile supraîncălzite, numărul infecţiilor respiratorii este mai ridicat. Temperatura optimă în casă este între 20-22 de grade.

– Evită, pe cât posibil, spaţiile aglomerate. Dacă acest lucru nu este posibil, asigură-te că ai la îndemână soluţii de igienizare, pentru a te putea dezinfecta. Spală-te des pe mâini, aruncă şerveţelele nazale imediat după folosire şi evită contactul direct cu persoane deja bolnave.

Autor: zumi.md
13.01.2019 Caleidoscop
1579
0

Comentarii 0