Sursa imagine: ipn.md

Noua versiune a portalului www.alegeri.md, lansată

O nouă versiune a portalului www.alegeri.md, unde sunt prezentate informații despre alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, precum și despre scrutinele anterioare, a fost lansată de Asociația pentru Democrație participativă (ADEPT), astăzi, 11 ianuarie.
 
Portalul cuprinde date despre cine sunt concurenții electorali în circumscripția națională și în fiecare circumscripție uninominală, care este oferta electorală a concurenților electorali, dar și cum se poziționează aceștia comparativ cu alți concurenți și în comparație cu scrutinele electorale anterioare. De asemenea, portalul prezintă informații actualizate despre partidele politice din Republica Moldova și performanța în alegeri cât și între alegeri.
 
Într-o conferință de presă la IPN, directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, a menționat că lansarea respectivei platforme este legată de schimbarea sistemului electoral și se vrea ca finalitate crearea unei enciclopedii a proceselor electorale din Republica Moldova. „Concurenții electorali și partidele politice sunt și ei ținta acestui proiect. Pe lângă compartimentul „Alegeri” există un compartiment special dedicat partidelor politice, unde este reflectată întreaga evoluție a partidelor politice din Moldova începând cu anul 1989. Evoluția a 96 de partide politice, unele dintre care au dispărut pe parcurs”, a notat Igor Boțan.
 
ADEPT are pregătite 120 de profiluri ale concurenților electorali, care urmează a fi lansate treptat pe site, când va începe agitația electorală. Potrivit lui Igor Boțan, scopul echipei care va lucra la site este de a-i ajuta pe cetățeni să se informeze de o manieră imparțială despre procesele electorale ca ei să poată să facă o alegere conștientă în fața urnelor de vot.
 
Potrivit coordonatorului de proiect, Grigore Stegărescu, platforma vine să aducă un format nou în prezentarea informației despre alegeri și partide. Informațiile și rubricile sunt legate între ele prin link-uri care duc la informație. Pagina va fi actualizată în funcție de mersul campaniei electorale. După încheierea alegerilor din 2019, prima pagină va fi dedicată următorului scrutin.
 
Actualmente, pe prima pagină sunt prezentate informații despre alegerile din acest an, dar și știri electorale colectate de la diverse instituții media și instituții publice care reflectă cele mai relevante aspecte ale perioadei electorale. Toate produsele anterioare ale ADEPT legate de reflectarea alegerilor rămân pe pagina veche www.adept.md.
 
Portalul www.alegeri.md este în desfășurare cu suportul financiar al Fundației Soros, iar componenta dedicată partidelor politice este susținută de Ambasada Olandei.
Autor: IPN
11.01.2019 Actual
491
0

Comentarii 0