Sursa imagine: moldova24.info

Blogger: Ați văzut vreodată ca Năstase sau Sandu să spună unde cei din Diasporă se pot înregistra pentru a putea participa la alegeri?

Preocuparea liderului PPDA, Andrei Năstase, de problemele cu care se confruntă diaspora moldovenească este una butaforică. În realitate, crede bloggerul Anatolie Chirilov, Năstase are nevoie doar de voturile moldovenilor de peste hotare, pentru a ajunge deputat.

Înntr-un articol publicat astăzi pe blogul său, Chirilov pornește de la nemulțumirea mai multor exponenți ai diasporei față de modul în care a fost întocmită lista electorală a binomului PAS-PPDA, dar și față de persoanele obscure care au ajuns să fie candidați.

«Iată dragă diasporă ce interes reprezentanți voi pentru cei care cerșesc voturile voastre, rămâne să vă gândiți și la rolul pe care-l aveți în planurile acestora», scrie bloggerul citat.

«Apropo , ați văzut vreodată ca Andrei Năstase sau Maia Sandu să promoveze informația unde cei din diasporă să se înregistreze pentru a putea participa la alegeri, odată ce până la momentul de față au fost înregistrate mai puțin de 5 mii de cetățeni?», se mai întreabă Anatolie Chirilov

Autor: Ion Vasilos
27.12.2018 Opinii
1227
0

Comentarii 0