Sursa imagine: ipn.md

PSRM și-a prezentat obiectivele pe care se angajează să le implementeze în noul Parlament

Majorarea salariilor, politică externă echilibrată, reintegrarea țării, trecerea la republică prezidențială - acestea sunt printre principalele angajamente asumate de Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în următorul Parlament, expuse în Rezoluția votată în cadrul unui miting de protest împotriva actualei guvernări, desfășurat duminică, 18 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale de membrii și simpatizanții PSRM. Potrivit socialiștilor, timp de nouă ani guvernarea a făcut totul ca Moldova să degradeze în toate domeniile, iar ei sunt gata ca în 2019 să-și asume puterea pentru a remedia situația. La protest a participat și președintele Igor Dodon, dar și bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, transmite IPN.

Prin aceeași rezoluție, socialiștii și-au asumat majorarea salariului mediu până la 600 de euro, iar a pensiilor până la 300 de euro, micșorarea vârstei de pensionare și indexarea pensiilor de cel puțin două ori pe an. Potrivit documentului, vetățenii moldoveni vor avea parte de asistență medicală gratuită și învățământ de stat gratuit. Restabilirea parteneriatul strategic cu Federația Rusă la toate nivelurile și obținerea statutului de membru deplin al Uniunii Economice Euroasiatice, precum și asigurarea unei colaborări reciproc avantajoase cu Uniunea Europeană este un alt obiectiv al PSRM. Socialiștii mai spun că nu vor permite aderarea la NATO a țării și vor închide Oficiul NATO la Chișinău, vor interzice partidele și mișcările unioniste, vor apăra ortodoxia, religia și vor pune capăt ideologiei anti-familie.
 
Șeful statului, Igor Dodon, a menționat că de aproape zece ani de când sunt pro-europenii la guvernare, aceștia și-au bătut joc de pensionari și de funcționarii de stat, au majorat vârsta de pensionare, au tăiat compensațiile, au lichidat școli, grădinițe și spitale, iar tineretul pleacă din țară.
 
„Nu mai răbdăm. În 2019 trebuie să-i măturăm pe toți, nu să alegem, toți trebuie dați afară din Guvern și Parlament. Noi știm cum și pas cu pas vom rezolva toate problemele. Noi în 2014 am câștigat alegerile parlamentare, în 2015 a câștigat Irina Vlah cu susținerea noastră. Anul viitor e anul socialiștilor, e anul oamenilor Moldovei și noi vom câștiga”. Igor Dodon a mai spus oamenilor prezenți la manifestație să fie gata oricând să iasă să protesteze, atât înainte de alegeri, cât și după.
 
Zinaida Greceanîi, președintele Partidului Socialiștilor, a menționat că la protest s-au adunat mulți oameni care s-au săturat de guvernarea existentă care sistemic distruge țara, dar și mai mulți astfel de oameni sunt în sate și orașe. „Noi avem capacitatea să ne adunăm împreună și să spunem „nu” acestei guvernări”, a spus lidera PSRM.
 
Referindu-se la guvernare pe parcursul ultimilor nouă ani, Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM, deputat PSRM, a menționat că aceasta s-a manifestat prin lichidarea de școli, grădinițe, privatizări rușinoase. Tot din cauza ei s-a produs declinul dramatic al economiei. În acest context a fost cerută demisia actualei guvernări. El a menționat socialiștii ca fiind singura alternativă a actualului regim, care sunt obligați să câștige la alegerile din 24 februarie 2019. „Am venit să demolăm acest regim rușinos”, a spus Vlad Batrîncea.
 
Irina Vlah, bașcanul Găgăuziei, a vorbit despre reformele pe care actuala conducere a  Găgăuziei le face pentru oamenii din această regiune și a remarcat că nu și-ar dori ca cineva să-i delimiteze pe oameni din punct de vedere regional care trebuie să trăiască cu toții într-o țară independentă. „Fiecare trebuie să fie sigur în ziua de mâine și acest lucru e posibil pentru că noi suntem cu voi și pentru că Moldova are viitor”, a spus Irina Vlah.
 
Ion Ceban, secretar pentru ideologie al PSRM, președintele fracțiunii PSRM în Consiliul municipal Chișinău, a spus că în ultimul deceniu, dintr-o țară care era ceea mai populată din regiune, Moldova a devenit cea mai depopulată. Omenii pleacă, iar alții rămân aici în fața sărăciei lucie. „Acum trebuie de restabilit acest fapt și acest lucru e posibil. Anterior, colegi de-ai noștri au reușit să ridice țara din genunchi și noi acest lucru îl vom face după alegeri”, a spus Ion Ceban.
Autor: IPN
19.11.2018 Actual
267
0

Comentarii 0