Sursa imagine: clickpentrufemei.ro

Sânzienele, planta cu zeci de virtuţi terapeutice! La ce ajută cel mai mult

Deşi sunt folosite încă din cele mai vechi timpuri pentru tratarea problemelor renale, lista beneficiilor pe care le aduc sănătăţii este mult mai lungă. Remediile din sânziene au grijă de sănătatea tiroidei, sunt un bun sedativ, dar şi cicatrizant.

Cunoscute în popor şi sub denumirea de drăgaice, sânzienele se remarcă prin florile lor galbene-aurii, cu inflorescenţe bogate, dese, cu miros plăcut. Ele înfloresc în preajma solstiţiului de vară, dar procesul de înflorire continuă şi până în septembrie. Pentru uz medicinal, se folosesc florile şi mai rar frunzele. Acestea sunt bogate în uleiuri volatile, taninuri, flavonoizi şi sunt recunoscute pentru acţiunea lor antispastică, sedativă, diuretică şi laxativă.

Indicate în bolile tiroidiene
Dintre leacurile oferite de natură, cele din sânziene sunt de un real ajutor atât în prevenire afecţiunilor glandei tiroide, cât şi în tratarea acestora (în special în caz de hipotiroidism, dar şi în hipertiroidism). De asemenea, fitoterapeuţii recomandă remediile pe bază de sânziene şi pentru tratarea nodulilor tiroidieni. Infuzia se prepară dintr-o lingură cu vârf de flori la o cană cu apă fierbinte. Laşi vasul acoperit 8-10 minute, strecori şi bei câte 2 căni pe zi, după mesele principale. Cura este indicată 4-6 săptămâni.

Îmbunătăţesc funcţia hepatică
Beneficii aduc preparatele din sânziene și în caz de afecțiuni hepatice sau ale pancreasului. Ele îmbunătățesc funcțiile acestor organe și le ajută să funcționeze la capacitate maximă. Indicat este maceratul, care se prepară astfel: pui 4-6 linguri de pulbere de plantă la un litru de apă și laşi la temperatura camerei 8 ore. Ulterior filtrezi și bei cantitatea treptat, în primele 2-4 ore, dacă este păstrat la temperatura camerei sau în 8-10 ore dacă îl ţii la frigider. Urmeazi tratamentul o lună.

Tinctura, de ajutor în caz de cistită
Poţi profita de proprietățile terapeutice ale plantei și dacă suferi de cistită sau de calculi renali (pietre la rinichi). Torni 1-2 lingurițe de tinctură în jumătate de pahar de apă şi bei. Repeţi procedul de 2-3 ori pe zi. Ţii cura trei săptămâni. Tinctura se prepară din 20 de linguri de pulbere proaspăt măcinată, peste care se adaugă un litru de alcool de 50 de grade. Laşi la macerat 12 zile (timp în care se agită recipientul zilnic), după care strecori și pui în sticluțe mici, închise la culoare. Urmezi cura până la dispariţia simptomelor.

Grăbeşte vindecarea rănilor
Ai de ceva timp o rană ce pare că nu se mai vindecă? Nu ezita să foloseşti remediile oferite de farmacia verde a naturii, cum sunt cele pe bază de sânziene. Acestea grăbesc vindecarea rănilor, a cicatricelor şi chiar a infecţiilor care apar la nivelul pielii. Extractul fluid se prepară din 18-20 de linguri de pulbere din plantă, peste care se toarnă alcool de 75 ° cât să o acopere. Laşi vasul acoperit două săptămâni, filtrezi, pui preparatul într-o farfurie mai întinsă şi laşi o zi să se evapore şi să scadă volumul. Aplică pe rană de două ori pe zi câte puţin extract. Extractul nu se păstrează mai mult de şapte zile la frigider.

Autor: clickpentrufemei.ro
10.08.2018 Caleidoscop
1008
0

Comentarii 0