Sursa imagine: fb.com

Prințul Harry și Elton John intenționează să lanseze o „coaliție globală” dedicată tratării bărbaților infectați cu HIV

Prințul Harry al Marii Britanii şi muzicianul Elton John intenţionează să lanseze o ''coaliţie globală'' dedicată tratării bărbaţilor infectaţi cu HIV, potrivit asociaţiei de luptă împotriva SIDA patronată de cântăreţ, relatează Reuters.
 
The Elton John AIDS Foundation nu a oferit mai multe detalii despre iniţiativă, dar a precizat că planul va fi dezvăluit în cadrul Conferinţei internaţionale aupra SIDA desfăşurată în Amsterdam, la 24 iulie.
 
Cântăreţul în vârstă de 71 de ani şi prinţul de 33 de ani se numără printre personalităţile cele mai implicate în campaniile pentru combaterea SIDA.
 
Elton John a cântat la moartea prinţesei Diana, mama lui Harry, şi a participat la căsătoria prinţului cu Meghan Markle, care a avut loc în luna mai.
 
Muzicianul a spus că, în urmă cu doi ani, a participat împreună cu prinţul Harry la o masă rotundă despre HIV în rândul tinerilor, ''singura arie demografică în cadrul căreia infecţiile cu HIV sunt în creştere, nu în scădere''.
 
''De atunci, fundaţia mea, împreună cu alţi parteneri, a participat la un studiu centrat pe oameni desfăşurat în şase ţări'', a adăugat artistul.
 
''O concluzie esenţială în urma acestei iniţiative a fost nevoia urgentă de a creşte accesul şi participarea bărbaţilor la testare şi tratamentul HIV''.
 
Aproximativ 36,7 milioane de persoane din lumea întreagă sunt infectate cu HIV, potrivit statisticilor din 2016 citate de programul Naţiunilor Unite UNAIDS.
 
Potrivit unui raport UNAIDS dat publicităţii anul trecut, mai puţin de jumătate dintre bărbaţii diagnosticaţi cu HIV la nivel global primesc tratament, în comparaţie cu un procent de 60% în rândul femeilor.
 
Harry calcă pe urmele mamei sale, implicată în campanii pentru combaterea stigmatului cu care se confruntă bolnavii de SIDA, şi este fondatorul organizaţiei Sentebale, care intenţionează să ajute copiii infectaţi cu HIV din Leshoto şi Botswana.
Autor: Agerpres
13.07.2018 Actual
238
0

Comentarii 0