Sursa imagine: publika.md

Experți: ”Miliardomatul” nu a fost un simplu jaf, ci o diversiune economică împotriva Moldovei, pusă la cale de Platon, cu sprijinul lui Filat

Frauda masivă de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank nu a fost un simplu jaf, ci o diversiune economică împotriva Republicii Moldova, în care au fost implicați fostul premier Vlad Filat, condamnat pentru corupție, și raiderul numărul 1 în CSI, Veaceslav Platon. Această părere a fost exprimată de fostul viceministru al Afacerilor Interne, Ghenadie Cosovan, în cadrul emisiunii Fabrika, de la Publika TV.

”Aceasta nu a fost jaf, dar a fost o diversiune economică asupra R. Moldova. Prin care au încercat să distrugă sistemul bancar și a fost discreditată toată clasa politică. Ei doreau să facă un colaps în sistemul bancar”, a declarat Ghenadie Cosovan.

Potrivit lui, în spatele operațiunii erau serviciile speciale de la Moscova.

”Am avut norocul sau nenorocul să mă aflu în epicentru acestor evenimente, unei etape a acestor evenimente, deoarece forțele speciale ruse încercau să mă racoleze începând cu toamna anului 2013, martie 2014. Sunt gata să fac declarații care sunt bazate pe ceea ce am auzit din prima sursă sau din a doua, deoarece Vitas (n.r. – un intermediar plătit de Platon ca să mituiască deputații) era persoană foarte apropiată de Platon, de ambasada Rusiei, de acel agent sub acoperire care era consilier în Guvernul R. Moldova”, a spus Cosovan. Acesta a precizat că totul se întâmpla pe vremea când șef al Guvernului era Vlad Filat.

În cadrul aceleiași emisiuni, jurnalistul de investigații Veaceslav Balacci a declarat că Platon beneficia de susținerea lui Vlad Filat și chiar i-a promis să acopere lipsa banilor de la Banca de Economii.

„În 2012, gaura de la BEM a ajuns la 200 de milioane de dolari. El umple gaura şi începe să adâncească gaura, iarăşi la comanda lui Platon. Şor înainte de a intra în Banca de Economii, în 2012 ia Unibank-ul şi Banca Socială. Iarăşi cu bani spălaţi de la Moscova din serviciile speciale. Şor ia dintr-o bancă şi acoperă golul din Banca de Economii şi continua să adâncească gaura după planul lui Platon şi a Moscovei”, a declarat Veaceslav Balacci.

Tentativele de a perturba situația politică din Republica Moldova au continuat și în anul 2015. Invitații la emisiunea Fabrika susțin că Moscova a livrat, prin intermediul lui Veaceslav Platon, sume importante de bani îndreptate spre finanțarea protestelor organizate de unele ONG-uri sau de partide pro-ruse.

„Federaţia Rusă, serviciile secrete lucrează foarte bine şi şi-au făcut o reţea de ONG-uri, de bloggeri şi de alţi fanatici, eu le zic, plătiţi. Ei nici nu ştiu cine le plătesc banii”, a spus Ghenadie Cosovan.

Autor: SV
13.06.2018 Opinii
1702
0

Comentarii 3

  • Alex:

    Deja e clar cine sunt principalii beneficiari din funcrtul miliardului, se pare că pînă la parlamentare va fi recuperat, interesnat ce vor spune acum Năstase, care vorbește doar despre miliardul furat, dar în timp ce face pact cu PLDM?

    13.06.2018 19:31
  • realist:

    Hai lasati teoria si apucativa de cautat conturile lui Filat, Platon, Sor! Vorba auzim deja de 4 ani!

    13.06.2018 21:35
  • andrei:

    să furi o treime din bugetul unui stat așa de mic chiar este crimă împotriva poporului ! trebuie de pedepsit cât de puternic posibil conform legii aceste lepădături! iar pe lângă ei și toți jurnaliștii de buzunar, care apără pe Platon și Filat!

    13.06.2018 21:41