Sursa imagine: mediafax.ro

Tel Aviv: Israelul este prima ţară din lume care a efectuat atacuri aeriene cu avioane militare F-35

Generalul Amikam Norkin, comandantul aviaţiei militare israeliene, a declarat marţi că Israelul este prima ţară din lume care a efectuat atacuri aeriene cu avioane militare de tip F-35, invizibile pe radare, informează site-ul cotidianului Times of Israel.

"Suntem primii din lume care am efectuat atacuri operaţionale cu F-35", a declarat oficialul israelian în cadrul unei conferinţe la care au participat lideri militari din mai multe ţări de pe glob.

"Forţele aeriene israeliene au efectuat de două ori atacuri cu F-35, pe două fronturi diferite", a completat Amikam Norkin, fără a oferi mai multe detalii.

Israeul a primit primele avioane F-35 în decembrie 2016, iar aeronava de generaţia a cincea a fost declarată operaţională la finalul anului trecut.

Autor: mediafax.ro
22.05.2018 Actual
409
0

Comentarii 0