Sursa imagine: ipn.md

Leancă: Consiliul de Asociere RM-UE a avut loc la un nivel de reprezentare fără precedent

Consiliul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană care a avut loc săptămâna trecută la Bruxelles a avut loc la un nivel de reprezentare fără precedent. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru integrare europeană, Iurie Leancă, în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune Prime TV, transmite IPN.

Iurie leancă consideră că acest Consiliu trebuie analizat într-un context mai larg al evenimentelor care au loc în țară. Vicepremierul susține că relațiile dintre UE și Moldova în ultima perioadă s-au intensificat inclusiv pe palierul politic. Potrivit lui, important este nivelul la care a fost reprezentat acest Consiliu. „Faptul că a fost atât doamna Mogherini, care este vicepreședintă a Comisiei Europene, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, cât și domnul Hahn, comisar pentru extindere și vecinătate, este, din câte cunosc eu, un lucru fără precedent. De regulă, nivelul era mult mai scăzut”, spune Iurie Leancă. Vicepremierul susține că acest lucru ar putea însemna că Republica Moldova contează încă mai mult decât înainte pentru Uniunea Europeană.
 
Ministrul finanțelor, Octavian Armașu, a declarat că în cadrul Consiliului nu au fost multe discuții pe domeniul financiar-bancar, ceea ce înseamnă că pe moment nu există probleme majore. „Agenda de reforme se implementează așa cum s-a stabilit din start în programul cu Fondul Monetar Internațional și apoi cu acțiunile stabilite pentru acordarea asistenței macrofinanciare. Deci, noi mergem conform planului. Toate acțiunile sunt implementate”, spune Octavian Armașu.
 
Ministrul economiei, Chiril Gaburici, a afirmat că relațiile economice ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană s-au intensificat cu aproximativ 20% în 2017, comparativ cu anul precedent. Potrivit lui, anul trecut cota de exporturi a constituit 65% pe piața UE. „Statistica este în continuă creștere, Acordul de Asociere ne permite să lărgim și numărul de produse, și cotele. Facem tot ca produsul nostru să fie cât mai de calitate și să-și găsească locul pe rafturile magazinelor din UE”, a spus ministrul.
 
Jurnalistul Valeriu Reniță susține că relațiile cu Uniunea Europeană sunt economice și politice și decepțiile nu pot dura cu anii, referindu-se la dezamăgirea legată de Republica Moldova ca istorie de succes. „A fost o decepție, acum sunt lucruri realiste și trebuie să mergem mai departe”, spune jurnalistul.
 
Ședința Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană s-a întrunit joi, 3 mai, la Bruxelles. Comisarul european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, a declarat după ședință că Republica Moldova urmează să mai îndeplinească două condiții pentru ca să poată beneficia de prima tranșă din suma totală de asistență macrofinanciară în sumă de 100 de milioane de euro, acordată de Uniunea Europeană. Prima condiție ține de funcționalitatea deplină a Autorității Naționale de Integritate, iar alta de adoptarea unui buget suplimentar pentru ca instituțiile anticorupție să poată funcționa.
Autor: IPN
07.05.2018 Opinii
2063
0

Comentarii 3

  • Maxim:

    Sunt sigur ca urmatoarele intilniri de asa gen va avea loc la nivel si mai inalt deoarece UE tine la Moldova si spera ca impreuna vom reusi sa atingem scopurile principale, printre care si aderarea la UE!

    07.05.2018 08:40
  • Diana:

    Cand oficialii europeni au vazut mai multa implicare si vointa din partea autoritatilor de la Chisinau, au raspuns cu aceeasi moneda si au inceput sa acorde o atentie mult mai mare Moldovei!

    07.05.2018 09:23
  • Spencer:

    La sigur că la nivelul relațiilor cu UE, Moldova realizează tot mai multe succese și tot mai multe realizări, ajungând la statulul de cel mai eminent elev în domeniul integrării europene.

    07.05.2018 10:01