Sursa imagine: mediafax.ro

Rusia va avea o „reacţie dură” dacă SUA depăşesc „liniile roşii” în Siria

Rusia va adopta o atitudine dură faţă de Statele Unite în cazul în care Administraţia Donald Trump va depăşi "liniile roşii" în Siria, avertizează Konstantin Kosacev, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus.

"În mod clar, există o stare de înţelegere a situaţiei din Siria. Există o înţelegere a faptului că sunt anumite linii roşii şi că reacţia Rusiei va deveni dură dacă aceste linii roşii vor fi depăşite", a declarat Konstantin Kosacev în cursul unei reuniuni parlamentare pe tema situaţiei din Siria.
 
Întrebat dacă Administraţia de la Washington cunoaşte care sunt aceste "linii roşii", parlamentarul rus a răspuns afirmativ.
 
Kosacev a subliniat că raidurile americane efectuate în Siria complică relaţiile dintre SUA şi Rusia. "Noi am transmis clar că partea rusă are control asupra situaţiei şi că există o strategie clară pentru avansarea relaţiilor americano-ruse. Cu toate acestea, pentru a se înregistra progrese, este necesară voinţă şi din partea americanilor. Deocamdată, nu vedem acest lucru", a subliniat oficialul parlamentar rus, citat de agenţia Tass.
 
Rusia a condamnat vehement decizia Statelor Unite de a lansa împreună cu Marea Brtanie şi Franţa raiduri aeriene împotriva unor baze militare siriene.
Autor: Mediafax
17.04.2018 Actual
449
0

Comentarii 0