Sursa imagine: talentsmart.com

Oamenii toxici ne îmbolnăvesc

Te superi din cauza comportamentului colegilor tăi, al prietenilor sau al rudelor tale? Ei bine, află acum! E numai vina ta! Dar încetează odată!!!

Ne grăbim întotdeauna să dăm vina pe alții pentru ceea ce simțim noi înșine. Spunem că ceilalți ne fac să ne simțim într-un fel. Știi ceva? Nu-i așa. Lucrurile stau exact invers! Dacă ne supărăm este pentru că noi ne dăm voie să ne supărăm. Cu variantele să ne enervăm, să ne dăm cu capul de pereți, bla bla.

Nu ne fac rău evenimentele vieții noastre. Dacă ne fac ceva evenimentele vieții noastre este că ne cresc. Percepția noastră despre ele ne face rău. Un eveniment de nedorit e privit, în 99,99% dintre cazuri cu sentimentul unei tragedii personale. Foarte puținor oameni le trece prin cap să profite de pe urma unui eveniment de nedorit, trist, chiar dramatic.

Te superi pentru că-ți dai voie să te superi. Supărarea e o decizie din momentul de coordonate t0x0. Tu alegi, nimeni nu te supără. Așa cum tu nu-i controlezi pe alții, nici alții n-ar trebui să te controleze pe tine, dar se pare c-o fac, de vreme ce te superi și dai vina pe ei.

Dacă ai senzația că nu te simți bine în compania lui X sau a lui Y, adică dacă literalmente ai reacții fiziologice (ți-e greață, ți se face brusc somn – e o reacție a creierului de tip „luptă sau fugi“ – dacă te doare stomacul sau dacă pur și simplu te simți stoarsă de energie) cel mai probabil este că ai de-a face cu oameni toxici. Cel mai bun lucru pe care-l poți face în situațiile astea este să-i eviți.

Există două feluri de oameni:

Oameni cu valori și oameni fără valori. Oamenii cu valori sunt mai puțin de 1% din toată populația omenirii!!! Cei mai mulți n-au conștiință, n-au valori, n-au nimic sfânt. Asta se vede în cum se poartă cu ceilalți, cum se poartă cu ei înșiși, în discernământ.

Cum îți dai seama că de-a face cu un om fără valori?

Păi urmârindu-i comportamentul pe termen lung. De obicei, cei fără valori se schimbă într-o secundă, pentru că nu pot să simuleze la nesârșit lipsa de conștiință. Această schimbare a comportamentului, ea singură, în sine, trebuie să-ți fie suficientă ca să-ți dai seama cu cine ai de-a face.

Pasul doi – evită! Dacă stai mult în compania unor oameni toxici, tu însăți poți deveni unul dintre ei. Vei sfârși prin a deveni la fel de bârfitoare, manipulatoare, mincinoasă ca ei. Pentru că asta o să-ți dea un sentiment de putere, iar mintea e foarte ușor de păcălit, iar sentimentul puterii, indiferent de cum este însușit, e narcotic.

Fii foarte parcimonioasă cu timpul tău!

Trebuie să fii foarte-foarte zgârcită cu timpul tău! Îngustează-ți mult lista de prieteni și nu mai lăsa pe absolut nimeni să-ți fure nici măcar o jumătate de oră. Bineînțeles, în afară de cei cu care ai aceleași valori! Ceilalți pur și simplu nu contează pentru tine, pentru că nu te cresc!

Dacă ai un job care-ți place și câțiva oameni pe care-i iubești se cheamă că nici măcar nu mai ai timp prea mult de petrecut cu alții! Prețuiește ce ai și pe cine ai. Ba filtrează-ți foarte bine prietenii!
Nimic nu-ți dă o satisfacție mai mare decât prietenii adevărați și cariera.

Creează-ți un set de valori și respectă-le la virgulă!

Nimic nu te întregește ca persoană, ca ființă unică decât propriul set de valori și principii. Ele îți creează personalitatea și cu ele te duci pe lumea ailaltă. Tu ești singura persoană pe care o vezi în oglindă în fiecare dimineață. Încearcă să te placi! Nu te disprețui! Asta nu înseamnă să fii orgolioasă și mândră aiurea-n tramvai, ci să te evaluezi corect, la rece, cum s-ar spune.

Îmbunătățește-te!

Ai nevoie de promisiuni față de tine însăți! Nimeni nu e perfect! Nu contează dacă ajungem la destinația pe care ne-o propunem. Doar știi vorba aia! Nu contează destinația, conteză călătoria! Adică ce poți să faci pentru tine pe drumul către tine însăți.

Autor: clickpentrufemei.ro
14.04.2018 Caleidoscop
701
0

Comentarii 0