Sursa imagine: mfa.gov.md

Prințesa Thailandei, interesată de turismul moldovenesc

Posibilitatea extinderii relațiilor de cooperare între Republica Moldova și Thailanda, în special în domeniul turismului, au fost discutate astăzi de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu prinţesa Maha Chakri Sirindhorn a Thailandei, aflată într-o vizită turistică în țara noastră.
 
În cadrul dialogului, interlocutorii au menționat că în ultimii ani Thailanda a devenit o destinație turistică tot mai agreată de cetățenii Republicii Moldova și este în interesul ambelor state de a implementa proiecte investiționale care ar permite punerea la dispoziție a unui pachet amplu de servicii calitative. Ministrul Tudor Ulianovschi a specificat că autoritățile de la Chișinău acordă o importanță sporită dezvoltării turismului, inclusiv prin crearea unei infrastructuri moderne în țară, fapt care va permite atragerea turiștilor străini în Republica Moldova.
 
La rândul său, prinţesa Maha Chakri Sirindhorn a specificat că a rămas impresionată de locațiile turistice pe care le-a vizitat și este convinsă că prin realizarea unor programe promoționale ale Republicii Moldova în Thailanda, țara noastră poate deveni o destinație atractivă nu doar pentru thailandezi, dar și pentru cetățenii din alte state ale regiunii.
Autor: HotNews
Sursa: mfa.gov.md
13.03.2018 Actual
560
0

Comentarii 0