Sursa imagine: wholesomeayurveda.com

Ce semnifică aura ta

Nu-i vedem pe ceilalți cu ochii. Adevăratul ochi este creierul. Ceea ce vedem în celălalt e doar  o frântură din ceea ce este el cu adevărat. Pentru că, să nu uităm, suntem spirite în trup, nu trupuri cu spirit în ele. Și suntem energie pură.

Aura este câmpul electromagnetic dimprejurul corpului tău. Toate obiectele și toate ființele au aură. Da, și obiectele au aură, pentru că emană un anumit tip de energie. Energia celui care le-a creat, energia celui care le privește sau care le folosește, energia din spațiul în care se află. În privința ființelor, nici nu mai trebuie să stăm la discuție – tot ce e viu înseamnă energie.

Meditația ascute spiritul
Să știi că nu trebuie să ai capacități paranormale ca să vezi o aură. Oricine poate s-o facă, dar condiția este să lucreze puțin cu sine. E important să învățăm că suntem spirite în trup, că trăim pentru a învăța să ne întoarcem înspre noi înșine. Putem face asta practicând zilnic rugăciunea sau meditația. Acestea ajută la deschiderea celui de-al treilea ochi, invizibil, dar prezent (e în mijlocul frunții, o idee mai sus de spațiul dintre sprâncene), deschide canalele de energie ale fiecăruia (care sunt închise sau desensibilizate din cauza stilului de viață  agitat). Orice rugăciune, cât de mică, orice meditație, cât de puțină, practicate consecvent, ne ajută să devenim varianta noastră mai bună.

Cum deschizi canalele energetice
Termenul de „aură“ înseamnă, în grecește, „vânt ușor“. Studii științifice realizate la Universitatea din Granada (Spania) au încercat să acrediteze ideea că această capacitate de a vedea aurele energetice reprezintă, de fapt, o boală neurologică, denumită sinestezie – pentru unii, cuvintele au miros, sunetele au culoare... Ca să poți observa aura, trebuie să înveți să trăiești conștient, adică în prezent. Nu în trecut, nu în viitor. Doar în clipa de acum. Pentru că asta e tot ce ai. Clipa de acum. Meditația și rugăciunea deschid canalele de energie care comunică cu Universul și permit re-sensibilizarea ta. Energia redevine flux continuu. Să luăm exemplu de la copii: ei sunt capabili să vadă aura, ba chiar și pe îngeri. Pe măsură ce cresc și mai ales după 7 ani, își pierd această capacitate.

Exercițiu de concentrare
Sunt mai multe metode, prin care poți să vezi aura. Una dintre cele mai eficiente (spun asta pentru că am încercat) este aceasta: cheamă-ți un prieten și roagă-l să stea pe un scaun, nemișcat. Desenează-i un punct negru, în mijlocul frunții, puțin mai sus de spațiul dintre sprâncene și concentrează-te pe el timp de 40-45 de secunde. (Înainte, încearcă să te eliberezi de gânduri și să fii cât mai relaxată cu putință). În timp ce te concentrezi, limitează-ți vederea periferică ținându-ți indexul de la ambele mâini la ochi – trebuie să vezi cât mai puțin în afara acelui punct. După cele 40 de secunde, ia-ți degetele de la ochi și mută-ți ușor capul de pe punctul negru. Ar trebui să vezi aura prietenului tău. Dacă n-o vezi din prima, nu e cazul să deznădăjduiești. Încearcă mereu și vei vedea.

Ce arată culoarea aurei
Aura are una dintre culorile curcubeului, adică ROGVAIV – roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet.
*O aură roșie e indiciul că avem de-a face cu un om foarte nervos, foarte stresat sau controlat de forțe ale răului.
*Oranj înseamnă creativitate și pozitivitate.
*Galben – vitalitate, entuziasm, creativitate (un galben foarte intens e semnalul că persoana își reprimă creativitatea, nu și-o manifestă).
*Verde – o inimă deschisă, cinste, persoana se află în plină evoluție spirituală (un verde închis înseamnă că a ajuns la maturitate spirituală dar îi e frică să iasă din matrice, adică îi e frică să facă Saltul).
*O aură albastru deschis – o persoană comunicativă, curată, sinceră, incapabilă să se ascundă sau să mintă (un albastru intens înseamnă că are probleme cu tiroida, sau e incapabilă sau nu știe să se exprime).
*Indigo – e o culoare intens spirituală, legată intrinsec de cel de-al treilea ochi, de conectarea cu Infinitul, cu Universul. Persoana cu aura indigo e puternic spiritualizată, nu suportă nedreptatea, are partea dreaptă a creierului (cea care controlează emoțiile, sensibilitatea, creativitatea) hiperactivă.
*Violet înseamnă că avem de-a face cu o persoană iluminată, spiritualizată.
*Există și aură roz. Dacă vedem aură roz la cineva, să știm că avem de-a face cu o persoană cinstită, spirituală, grijulie, atentă cu cei din jur. Un roz puternic înseamnă că persoana are probleme cu stima de sine și cu încrederea în sine.

Autor: clickpentrufemei.ro
11.03.2018 Caleidoscop
839
0

Comentarii 0