Sursa imagine: publika.md

O scurtă și extrem de incompletă istorie a implicării SUA în Moldova

Recenta intervenție a lui Renato Usatîi la un post de televiziune îmi permite să continui spinosul subiect al relațiilor moldo-americane. Săptămâna trecută am lansat un dialog pe această temă cu unul din moderatorii emisiunii în cauză, Andrei Popov. Jurnalistul, care nutrește o simpatie specială față de ”Renato Gheorghievici” (îl consideră cel mai creativ politician din politica moldovenească), a avut ceva mai devreme o intervenție, din punctul meu de vedere, neinspirată la un post de radio din Moldova pe tema relațiilor moldo-americane.

Am găsit de cuviință să semnalez săptămâna trecută deraierile dlui Popov care au țintit niște chestiuni mai curând de protocol. De data aceasta pot, însă, să iau în discuție o temă cu adevărat importantă, abordată de Popov în același interviu – relația dintre americani și Partidul Democrat din Moldova.

Ce a spus Usatîi despre relația PDM cu americanii?   

 
Nu-l consider pe Usatîi un guru al politicii moldovenești și cred că de multe ori el nu face altceva decît să intoxice presa moldovenească cu manipulări fabricate peste hotare. Și, totuși nu putem neglija afirmația lui cu privire la o ipotetică întâlnire trilaterală dintre un misterios cetățean american, Maia Sandu și Vlad Plahotniuc (întâlnire negată, de altfel, de Maia Sandu).

Potrivit lui Usatîi, americanul în cauză i-ar fi sugerat Maiei Sandu să ia serios în calcul o posibilă alianță post-electorală dintre PDM, PAS și Platforma DA. La rândul său, Maia Sandu, ar fi respins cu vehemență propunerea fapt pentru care Usatîi i-a adus elogii cu un caracter ușor sexist, calificând comportamentul ei drept unul ”bărbătesc”.

Prin urmare, indiferent dacă a fost reală sau nu întâlnirea, teza lui Usatîi poate fi lesne înțeleasă – americanii ar dori să construiască o alianță post-electorală ale partidelor pro-europene, cu PDM inclus (prin urmare, joacă geopolitic), fapt pe care Maia Sandu și Usatîi nu-l doresc.

Teza nulității geopoliticului enunțată de Andrei Popov et comp.

M-a mirat totala lipsă de reacție a dlui Popov într-o chestiune pe care în interviul dedicat SUA a abordat-o cu suficientă tărie. Amintesc afirmația din interviul cu pricina : ” ... văd încercările guvernării de la Chișinău, conducerii Partidului Democrat, în primul rând, de a se pune bine pe lângă autoritățile americane, încercări care în mare parte văd că eșuează”. Tăcerea dlui Popov a distonat simțitor cu reacția zgomotoasă pe care a avut-o câteva secunde mai târziu, atunci când Usatîi ar fi insinuat despre anumite probleme de imagine ale Maiei Sandu pe care Plahotniuc ar putea să le exploateze în preajma alegerilor.
 
În fond, teza fostului diplomat de la TV8 se reduce la inexistența unei susțineri necondiționate a SUA pentru Moldova (fapt cu care suntem parțial de acord), dar și la ignorarea de către SUA a factorului geopolitic și accentul special pus pe democrație, justiție, drepturile omului, etc (ceea ce nu cred că este adevărat).

În repetate rânduri, dl Popov afirmă că geopolitica nu mai contează și că singura preocupare a Moldovei ar fi trebuit să fie răsturnarea oligarhiei. În opinia comentatorului, SUA nu mai cred (sau n-ar trebui să creadă) lacrimilor geopolitice ale PDM și vor judeca guvernarea noastră doar în baza reformelor efectiv înfăptuite și solicitate din afară. Această teză, în mod accidental sau nu, este strigătul de război și al principalelor partide de dreapta – PAS și Platforma DA.
În opinia mea, o asemenea abordare nu este onestă și închide ochii la cele mai importante fenomene politice din regiune.

Cum se comportă SUA în regiune?

Să analizăm fugar statele din regiune cu care suntem legați frățește prin semnarea Acordului de Asociere cu UE – Ucraina și Georgia.

În Ucraina, SUA au intervenit deschis întru susținerea maidanului în 2013-2014, oferind sprijin revoltei populare îndreptate împotriva clanului Ianukovici. Totuși, gradul de corupție din societatea ucraineană nu s-a diminuat simțitor, iar oligarhii sunt și astăzi bine mersi în această țară. Un lucru, însă, e cert – după această intervenție, cea mai mare parte a Ucrainei a intrat sub control geopolitic occidental, păstrând șansa de a scăpa pe viitor de corupții săi.

Astfel, geopolitica ia fața luptei cu corupția. E adevărat că americanii țin sub presiune constantă Kievul și îl obligă prin varii metode să creeze o rețea de instituții anti-corupție. De asemenea, ei sugerează ca ucrainenii să renunțe la sistemul electoral mixt. Rezultatele sunt, însă, mediocre, iar sistemul electoral mixt e încă în vigoare.

În Georgia situația pare să fie și mai interesantă. Țara este guvernată din umbră de un oligarh atotputernic – Bidzina Ivanișvili – care ar putea fi un prototip sau un alter ego al lui Vlad Plahotniuc. De asemenea, georgienii i-au cam tras pe sfoară pe occidentali, promițându-le să renunțe la sistemul electoral mixt, dar au amânat această modificare pentru un alt ciclu electoral.

Și, totuși, în pofida criticilor, Georgia rămâne un aliat important al SUA în regiune și un posibil aspirant la calitatea de membru al NATO. Această relație specială dintre Washington și Tbilisi nu poate fi umbrită de calitatea îndoielnică a democrației georgiene care, similar celei moldovenești, trece prin grele încercări.

Singura mare speranță a acestor două state surori este ca angajamentul (geopolitic, totuși) american în regiune să nu slăbească.

Cazul Moldovei nu este o excepție


Comportamentul americanilor în Moldova nu diferă prea mult de cel din Georgia sau Ucraina. Poate doar amploarea lui este mai mică, dat fiind dimensiunile țării noastre.

Un exemplu paradigmatic al implicării geopolitice americane a fost cu siguranță sfârșitul anului 2003, atunci când prin eforturi conjugate, Vladimir Voronin, a reușit să respingă Memorandumul Kozak. Realegerea lui Voronin în 2005 a fost și ea blagoslovită cu mir american. Ultimul an al guvernării lui Voronin (2008-2009) s-a consumat, însă, în mod cert sub zodia dezamăgirii americane față de guvernarea comunistă. Din această cauză am avut ulterior parte de o vizită nesperată a vicepreședintelui american Joe Biden la Chișinău în 2011 după ce spiritele post-aprilie 2009 s-au mai potolit nițel.

Pericolul resurecției taberei pro-ruse în 2014 și 2016 a generat un nou val de implicare americană. Și dacă în 2014, în perioada alegerilor parlamentare din toamnă, prezența americană a fost practic invizibilă, atunci sfârșitul lui 2015 și începutul lui 2016 a generat o serie de acțiuni viguroase greu de neglijat de către observatori. Putem constata, fără a deschide parantezele că o ”urmă americană” poate fi deslușită și în cazul blocării alegerii guvernului Sturza dar și în cazul votării guvernului Filip.

Ceea ce înseamnă că americanii nu și-au încrețit frunțile și n-au dus mâna la nas atunci când au admis posibilitatea propulsării la guvernare a PDM. Dar, cu siguranță, sprijinul oferit de americani n-a fost unul necondiționat.

Cum arată astăzi relația moldo-americană?

Am mai spus-o în articolul precedent – relația noastră cu SUA nu este o poveste fericită de dragoste dar nici un adulter asociat cu violența domestică. Am putea s-o definim ca o ”cooperare bazată pe interes comun fără încredere reciprocă deplină”.

Prezența trupelor ruse în Transnistria deranjează enorm atât Chișinăul, cât și Washingtonul. Comportamentul Rusiei în Ucraina este, la fel, privit cu maximă îngrijorare în ambele capitale. Aici, cu siguranță, ne întâlnim cu americanii deși pozițiile pro-rusești solide ale lui Igor Dodon ridică semne de întrebare cu privire la statornicia acestei poziții a Chișinăului după alegerile din toamnă. La fel precum ne întrebam și noi anul trecut cât de serios va fi angajamentul american după alegerea lui Trump.

În ceea ce privește relația cu partidele noastre, americanii acționează după vechea regulă a marilor puteri ”de a nu pune toate ouăle într-un singur coș”. Creditele acordate de FMI, vizitele oficialilor noștri la Departamentul de Stat și nu numai sînt exemple de încurajare pentru guvernarea actuală. De aici supărările frecvente ale partidelor de dreapta, exprimate magistral de unul dintre liderii opoziției, Alexandru Slusari, într-o convorbire telefonică devenită publică: „Eu în jocurile acestea geopolitice cu Victoria Nuland nu mă joc. Dacă americanii vor să aibă aici antiamericanismul, ei vor primi antiamericanismul”.
 
Relațiile cordiale ale americanilor cu opoziția și criticile frecvente aduse anumitor acțiuni ale guvernării sunt exemple din altă operă – SUA vrea să contrabalanseze influența excesivă politică a PDM pentru a nu permite unui singur politician (sau unui grup de oligarhi) să monopolizeze relația cu Washingtonul.

În fond, un comportament similar îl vedem și în Ucraina. Președintele Poroșenko obține sprijin american, inclusiv militar, dar este în același timp ținut din scurt și talonat din toate părțile – acțiuni ale societății civile (mișcarea Cestno) și ale grupului de deputați Eurooptimiștii, critica instituțiilor privind combaterea corupției, ravagiile politice ale fostului președinte georgian Saakașvili și, ceva mai devreme, numirea în guvern a miniștrilor originari din state precum Georgia și Lituania, aliați ai SUA.

Pe final – geopolitică sau valori în relația noastră cu SUA?

În opinia mea, dl Popov, încearcă mult prea ușor să scape de veșnica dilemă a statelor mici - geopolitica sau valorile. Soluția lui este simplă – nu ne jucăm de-a geopolitica până nu scăpăm de corupți. În capul mesei stau valorile.

În acest context îmi amintesc de afirmația lui Băsescu spusă atunci când Andrei Năstase a rostit celebra sa frază despre ”pusul batistei pe țambal” – ”cel care nu gândește geopolitic este fie laș fie trădător”. Același lucru, într-o altă formulă, l-a afirmat ex-ambasadorul UE în Moldova Pirkka Tapiola, care, vorbind despre procesul de Integrare Europeană a Republicii Moldova, a menționat – ”noi am crezut că e un proces tehnic, dar el s-a dovedit a fi unul geopolitic”.
 
Acest lucru îl cunosc foarte bine americanii. Din această cauză, comportamentul lor în perioada postelectorală este ușor de prevăzut – ei vor încuraja o coaliție prooccidentală în Moldova.

În goană după valori, însă, dl Popov și prietenii săi uită să ne spună un singur lucru – ce fel de coaliție ar dori să vadă ei după alegerile din 2018?
 

Autor: Corneliu Ciurea
14.02.2018 Actual
546
0

Comentarii 0