Sursa imagine: ipn.md

OPINIE. Activitatea Formatului 5+2 privind Transnistria a fost impulsionată de la Viena

De această dată, activitatea Formatului 5+2 privind reglementarea transnistreană a fost impulsionată nu la nivelul Tiraspolului sau Chișinăului, dar de la Viena. Această opinie a fost exprimată de către fostul membru al Comisiei Unificate de Control, Ion Leahu, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

„Președinția Austriei, probabil, fiind instruită de predecesorii săi, nemții, precum și de situație, a lansat un obiectiv: pregătiți ceva, dacă aveți cu ce veni la Formatul 5+2, îl convocăm, dar pentru a vedea cât de frumoși suntem și ce cravată purtăm, nu ne convocăm”, spune Ion Leahu.
 
Potrivit lui, atât timp cât nu a fost atins un rezultat concret în negocierile dintre părți, Austria nu a acceptat convocarea acestui Format. „Din moment ce pe masă a fost pus acordul semnat de Gheorghe Bălan şi Vitalii Ignatiev referitor la deschiderea podului Cura Bâcului-Bâcioc, imediat a fost acceptul de a convoca Formatul”, spune fostul membru al CUC.
 
Secretarul de stat de la Ministerul Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, a menționat că reprezentanţii politici în procesul de negocieri pentru reglementarea problemei transnistrene din partea Chişinăului şi Tiraspolului au semnat sâmbătă, 25 noiembrie, patru decizii protocolare care reglementează domeniile educației, agriculturii și telecomunicațiilor.
 
În particular, s-a decis privind reducerea prețului pentru închirierea spațiului de către opt instituții școlare cu predare în grafie latină, contractele de chirie vor fi încheiate pentru zece ani cu posibilitate de prelungire, terenurile aferente vor fi date în folosință acestor instituții. „De asemenea, s-a decis să se asigure libera circulație a elevilor, profesorilor și materialului didactic”, spune Vitalie Iurcu.
 
Pe domeniul agriculturii, a fost anulată o decizie anterioară, care îngreuna activitatea fermierilor din regiunea Dubăsari. Actualmente, fermierii pot obține un certificat de înregistrare provizorie, în baza căruia aceștia își pot prelucra terenul. De asemenea, secretarul de stat a menționat că reprezentanții Chișinăului și Tiraspolul au ajuns la o înțelegere privind apostilarea diplomelor de studii obținute la Universitatea „Taras Șevcenko” de la Tiraspol, pentru a fi recunoscute internațional.
 
Conform protocoalelor semnate, vor fi întreprinse acțiuni pentru restabilirea conexiunii de telefonie fixă și mobilă, dar și a infrastructurii din domeniul comunicațiilor electronice dintre cele două maluri ale râului Nistru.
Autor: IPN
28.11.2017 Opinii
1254
0

Comentarii 3

  • mihail:

    Problema respectiva este de ani de zile, iar numai acum s-a gasit o guvernare care sa ridice tema si sa gaseasca solutii pentru a reunifica tara!

    28.11.2017 08:47
  • Teodor:

    Nu se mai rezolva problema asta acum, macar futete. Dodon are grija caconflictul sa fie nu fie rezolvat. Plus la asta, Dodon este sprijinit atit de Kremlin, cit si de PAS si PDA.

    28.11.2017 10:02
  • Artur:

    Acum abia se văr rezultate cu rezolvarea conflictului, pînă acum doar sa mimat acest lucru.

    28.11.2017 10:21