Sursa imagine: infoprut.ro

Separatistul Krasnoselski: „Rusia şi-a demonstrat eficienţa în calitate de pacificator principal”

Problema retragerii pacificatorilor ruşi nu este un subiect de discuţii pentru transnistreni, a declarat președintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, într-un interviu pentru ziarul „Moskovskii Komsomoleţ”, citat de Infotag.

Krasnoselski a spus că „în cei 25 de ani de desfăşurare a operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru, Rusia şi-a demonstrat eficienţa în calitate de pacificator principal”.
 
Liderul de la Tiraspol a amintit că, „afară de militarii ruși, la operațiunea de menținere a păcii participă şi militari din Moldova și Transnistria, precum și 10 observatori din Ucraina, adică toate părțile implicate în procesul de pacificare”.
 
„Această formă de menținere a păcii trebuie să fie studiată pentru a fi aplicată în alte zone de conflict. Văd un mare efect pozitiv al misiunii de menținere a păcii pe malul Nistrului. Sunt convins că retragerea pacificatorilor ruşi este o cale spre escaladarea conflictul și poate chiar spre război. Suntem consecvenți în poziția noastră și pledăm fără echivoc pentru păstrarea misiunii de menținere a păcii în formatul actual. Aceasta este opinia poporului nostru”, a subliniat el.
 
Krasnoselski a criticat din nou decizia Chișinăului și Kievului privind controlul în comun pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, considerând că „acest lucru poate fi împiedicat doar de poziția Transnistriei și a garanţilor în procesul de negocieri, în primul rând, a Rusiei”.
 
„Aici sunt încălcate grav drepturile cetățenilor transnistreni și acordurile încheiate anterior. Căci părțile au semnat acorduri privind libera circulație a cetățenilor. Desigur, vom lucra. Vom cere examinarea acestei chestiuni la negocierile în formatul „5+2”, a subliniat liderul de la Tiraspol.
 
Potrivit lui, Transnistria trebuie să-și construiască relațiile cu Ucraina.
 
„Aceasta este o necesitate obiectivă. Din nefericire, am devenit ostaticii situației dintre Ucraina și Rusia. Unii politicieni moldoveni încearcă să ne pună la egalitate cu RPD și RPL și să incite Ucraina împotriva noastră. Acest lucru este greșit. În Transnistria locuieşte o mare diasporă de ucraineni etnici, aproximativ 100 de mii de cetățeni ucraineni. În mod tradițional, am avut relații bune cu acest stat, vrem să le păstrăm. În plus, Ucraina este garant în procesul de negocieri, la fel ca şi Rusia. 10 dintre reprezentanții săi participă la operațiunea de menținere a păcii. Prin urmare, dialogul este foarte important”, a spus liderul transnistrean.
Autor: Infotag
10.11.2017 Actual
404
0

Comentarii 0