Sursa imagine: imagine simbol

Producția industrială a crescut cu 6,4 la sută

Producția industrială a crescut în august cu 6,4 la sută față de perioada similară a anului precedent, ca serie brută, și cu 7,0 la sută ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, relevă datele Biroului Național de Statistică (BNS), date astăzi publicității, informează MOLDPRES.

Industria a revenit pe un spor mai puternic, după ce în lunile iunie și iulie a fost înregistrată o descreștere de 0,2 la sută și respectiv un avans de 1.6 la sută, în serie brută. Cea mai semnificativă majorare a fost atinsă în aprilie, când producția industrială a crescut cu 9,3 la sută.

BNS notează că evoluția în ascensiune a industriei în luna august a fost determinată de creșterea cu 6,4 la sută în industria prelucrătoare și cu 11,1 la sută la producerea și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat. Totodată, s-a înregistrat o descreștere cu 1 la sută în industria extractivă.

Datele BNS arată că producția industrială a sporit în nouă luni cu 1.4 la sută comparativ cu perioada similară a anului precedent, în serie brută și 3,5 la sută, serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate.

Ministerul Economiei și Infrastructurii prognozează pentru anul 2017 o creștere a producției industriale cu 6 la sută, până la 50.8 miliarde de lei.

Autor: Moldpres
13.10.2017 Actual
304
0

Comentarii 0