Sursa imagine: radiochisinau.md

Va deveni Transnistria parte a Rusiei? Ce spune Vlad Țurcanu

Declarațiile  cunoscutului jurnalist rus, Maxim Șevcenko, potrivit cărora în cazul unei eventuale uniri a Republicii Moldova cu România – Transnistria trebuie să devină parte a Federației Ruse, poate fi o încercare de a întinde o cursă Bucureștiului și Chișinăului, consideră analistul politic Vlad Țurcanu.  

Comentatorul a subliniat în emisiunea Ora de Vârf de la Radio Chișinău că, Maxim Șevcenko este și membru al Consiliului de pe lângă Președintele Federației Ruse pentru dezvoltarea societății civile și a drepturilor omului și afirmațiile sale trebuie privite și ca o pistă care se examinează.
 
„Rușii testează o pistă, încercând să urmărească reacțiile de la Chișinău și București.
 
Nu în ultimul rând dorește să adâncească diferențele între taberele prorusească și proromânești din RM.
 
Într-un caz fericit, am putea să ne așteptăm că examinarea posibilității ca RM să se unească cu România s-ar datora consecvenței dorinței nestrămutate a moldovenilor de a face parte din spațiul românesc și european, dar este numai parțial așa.
 
Totodată perspectiva ca Transnistria să devină parte componentă a FR va fi probabil respinsă cu tărie și de către Occident, care ar prefera să continue programele pe care le finanțează, de stabilire a încrederii pe cele două maluri ale Nistrului, decât să fie nevoită să discute la un moment dat strict cu Rusia despre ce se întâmplă în stânga Nistrului. Și aici cred că RM i se rezervă nu cel mai confortabil destin, acela de a fi nevoită să-și sacrifice viitorul românesc în schimbul menținerii dependenței într-o mică măsură a Tiraspolului de Chișinău.”
 
Amintim că Maxim Șevcenko a declarat într-un  interviu pentru postul rus de radio RSN că ”Dorința Moldovei de a se uni cu România este o problemă care trebuie discutată detaliat și cu mare atenție, însă în cazul în care se va produce această unire, Transnistria, care poate exista asemeni regiunii Kaliningrad, trebuie să devină parte a Federației Ruse”.
Autor: Radio Chișinău
05.09.2017 Opinii
1377
0

Comentarii 0