Sursa imagine: ipn.md

SUA contribuie la conservarea patrimoniului cultural al Moldovei

Ambasada SUA va finanța următoarele două etape ale proiectului de restaurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, dar şi conservarea colecției de carte veche și rară a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova. Despre aceasta a anunţat ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit, în cadrul unei întrevederi cu ministrul educaţiei, culturii şi cercetării, Monica Babuc, transmite IPN.

Sumele pe care urmează să le ofere în acest sens ambasada SUA vor fi anunţate ulterior. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni este considerată un patrimoniu de importanță națională și trebuie inclusă în circuitul turistic. Lucrările primei etape a proiectului au fost de salvgardare și punere în valoare a monumentului arhitectural. Colecția de carte veche și rară a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova este remarcată prin unicitatea ei şi reprezintă un valoros patrimoniu național.
 
Ministra Monica Babuc și-a exprimat recunoștința față de ambasadorul SUA şi l-a invitat să fie alături și în continuare în implementarea proiectelor culturale. Totodată, discuțiile dintre cei doi oficiali au mai vizat detalii privind acordarea suportului Republicii Moldova în conservarea patrimoniului cultural din partea Institutului cultural Smithsonian din Statele Unite ale Americii.
Autor: IPN
20.08.2017 Actual
449
0

Comentarii 0