Sursa imagine: realitatea.net

Tot mai mulţi moldoveni deţin carduri bancare

Tot mai mulţi moldoveni deţin carduri bancare. Potrivit unui raport prezentat de Banca Naţională a Moldovei (BNM), numărul cardurilor aflate în circulaţie la sfârşitul anului trecut a înregistrat o creştere de peste 17 la sută, în comparaţie cu anul 2015, ajungând la peste un milion şi jumătate de unităţi.

Potrivit datelor BNM, şapte moldoveni din zece dispun de carduri hibride. Totodată, numărul cardurilor contactless a înregistrat o creşere accentuată şi reprezintă aproape un sfert din numărul celor aflate în circulație.
 
În schimb, ponderea cardurilor dotate cu o bandă magnetică este în descreştere.  De asemenea, este în scădere și numărul cardurilor virtuale.
 
Pe parcursul anului 2016, prin intermediul cardurilor de plată emise de prestatorii din Republica Moldova au fost efectuate peste 36 de milioane de tranzacții atât în țară, cât și peste hotare. Astfel, BNM susține că, ținând cont de tendinţe, în viitorul apropiat plăţile în numerar ar putea ceda poziția dominantă în favoarea plăților fără numerar.
 
Datele mai arată că moldovenii au utilizat mai mult cardurile pentru plăți în afara țării. Numărul acestor operațiuni a crescut cu peste 50 la sută. Conform datelor BNM, două din trei operațiuni efectuate peste hotare reprezintă cumpărături on-line.
Autor: trm.md
20.08.2017 Actual
458
0

Comentarii 0