Sursa imagine: moldova.org

Șeful Procuraturii Anticorupție: Nu există dosare la comandă, sunt încercări de a denigra ancheta din partea inculpaților care nu au probe ca să-și demonstreze nevinovăția

Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, vine cu o replică în adresa liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care l-a acuzat că instrumentează la comandă dosare împotriva nepotului său, Dorin Chirtoacă. Acesta îi aduce aminte de alte dosare în care sunt vizați membrii Partidului Liberal, în cadrul cărora se invoca, la fel, răfuiala politică, iar mai apoi, inculpații să-și recunoască vina.

Morari aduce în acest sens exemplul ex-ministrului Transporturilor Iurie Chirinciuc. „Nu e nimic de comentat la astfel de abordări care nu au legătură cu obiectul nostru de activitate. Să spună asta în fața judecătorilor, să se apere cu astfel de abordări, e dreptul lor să-și stabilească modalitatea de apărare atât publică, cât și în instanţa de judecată.

Am avut aceeași situație și în cazul Chirinciuc, va amintiți, unde aceleași persoane ne acuzau de abuzuri și acțiuni ilegale, ca apoi să se demonstreze că inculpații și-au recunoscut vinovăția. Ce răspuns vreți mai bun la astfel de acuzații politice? Cum arată ele acum? De asta vă și spun ca noi nu le urmărim și nu le lăsăm să ne afecteze în niciun fel activitatea”, a declarat șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, într-un interviu pentru portalul realitatea.md.  

Totodată, șeful Procuraturii Anticorupție a precizat că procurorii nu pot acționa de fiecare dată așa cum așteaptă de la ei societatea. Și asta pentru că opinia publică nu cunoaște toate probele din dosare, care nu pot fi divulgate pentru a nu prejudicia ancheta. Iar multe din persoanele cercetate penal invocă în apărarea lor că ar fi o răfuială politică, dar trec cu vederea propriile acțiuni sau inacțiuni care, de fapt, sunt subiectul anchetei.

În acest sens, Viorel Morari a insistat că, în cazul dosarelor în care sunt cercetați responsabili de la Primăria Capitalei ”nu este nicio răfuială, este vorba de un act de corupție și administrarea frauduloasă a Primăriei. Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA nu mai sunt sensibili demult la încercările unor politicieni de a denigra investigaţiile prin intermediul mass-media sau a rețelelor de socializare. Dimpotrivă, asta e un indiciu că în lipsa de probe, prin care să își demonstreze nevinovăția, se folosesc de acuzații politice, de încercarea de a atrage procurorii în polemici politice”, a spus șeful Procuraturii Anticorupție.

Autor: SV
11.08.2017 Actual
464
0

Comentarii 4

  • timofei:

    pur si simplu trebuie de prezentat legatura dintre cei anchetati si presa care pune presiune pe justitie...

    11.08.2017 18:56
  • Ilie:

    Tare bine spus, de parcă noi nu am auzit cum Filat cerea bani de la SHor, de parcă noi nu am văzut cum Chirinciuc lua plicuri cu bani la el în birou, de parcă nu știm că Chirtoacă deținea 13% din firma care a căștigat licitațiile parcărilor

    11.08.2017 18:59
  • Dima:

    Cuiva mult ii convne sa dezbine societatea si sa creeze un val de neincredere in justitie, dar daca vor ajunge ei la putere, aceasta neincredere va ramanea si cu siguranta vor nimeri si ei in plasa lor.

    11.08.2017 19:30
  • Tarnacop:

    Nu cred ca procurorul Morari cunoaste notiunea de LOGICA. Daca ai un dram de logica- statistica te va aduce la alte concluzii.In Moldova, statistic vorbind, la posturi si functii ajung acei docili, lipsiti dr logica.

    11.08.2017 19:32