Sursa imagine: prime.md

Iulian Chifu: Votul mixt în două tururi, șansa forțelor pro-europene

Partidele care în prezent se plasează pe locurile 2-3 în sondaje ar trebui să-și revizuiască strategiile și planurile, pentru că în cazul votului uninominal sau mixt, aprecierile privind un câștig al partidelor pro-europene sunt excesiv de optimiste. De această părere este analistul Iulian Chifu.

Într-un comentariu pentru Deschide.md, acesta recomandă adoptarea unui vot mixt în două tururi de scrutin, capabil să acumuleze voturile, să împingă spre alianțe post-electorale și să clarifice opțiunile majoritare într-o societate și așa divizată. Astfel, singura șansă a tuturor forțelor pro-europene este, în condițiile votului mixt, un format de cartel, care să ducă la lansarea unor concurenți la nivel local, fără ca alte partide pro-europene să canibalizeze candidatul cel mai bine plasat și să deschidă mai larg calea unei majorități zdrobitoare PSRM.

Expertul consideră că o astfel de înțelegere este, însă, din start sortită eșecului. Și asta din lipsa maturității politice, din cauza multiplelor bătălii sângeroase, din faptul că liderii PAS-PPDA, cu precădere, și-au făcut toată cariera politică atacându-l pe liderul PDM, Vlad Plahotniuc, pe care îl acuză de capturarea statului. În aceste condiții, singura formula cu șanse pentru o viitoare coaliție pro-europeană este adoptarea votului mixt în două tururi de scrutin sau vot uninominal în două tururi. Oricare din cele două variante, desfășurate în două tururi de scrutin, permite poziționarea competitivă a tuturor în primul tur și, respectiv, coalizarea pro-europeană, geopolitică, în cel de-al doilea, susținând candidatul cel mai bine plasat.

”Alegerile uninominale sau votul mixt într-un tur prefigurează formula unor carteluri sau alianțe informale, înțelegeri subterane și netransparente înaintea alegerilor. În caz contrar, realist vorbind, eșecul orientării pro-europene este garantat. Fie se deschide calea unei victorii zdrobitoare pro-ruse, a PSRM, fie a variantei celei mai puțin proaste, a moldovenismului bipolarizat, cea a alianței PSRM-PDM”, conchide Iulian Chifu.

Autor: Ion Vasilos
18.07.2017 Opinii
1010
0

Comentarii 0