Sursa imagine: ipn.md

A fost inaugurat punctul de control comun moldo-ucrainean „Cuciurgan-Pervomaisc”

Recunoașterea reciprocă a proprietăților, demarcarea frontierei de stat și funcționarea nodului hidroenergetic Dnestrovsk – au fost subiecte discutate astăzi, 17 iulie, de către prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip și președintele Ucrainei Petro Poroșenko. Oficialii s-au întâlnit cu ocazia inaugurării punctului de control comun moldo-ucrainean de trecere a frontierei de stat „Cuciurgan-Pervomaisc”, transmite IPN.

Premierul Pavel Filip a punctat că în cadrul întrevederii cu președintele ucrainean a fost discutată Foaia de parcurs semnată în februarie la Kiev cu premierul ucrainean și s-a convenit că se va acționa astfel ca în noiembrie, când va avea loc ședința comisiei interguvernamentale, să fie prezentate rezultatele concrete pe fiecare chestiune din Foaia de parcurs.
 
„Controlul comun la acest punct de trecere și în perspectivă la alte puncte este, din punctul meu de vedere, o demonstrație a bunelor și prietenoaselor relații între Moldova și Ucraina”, a declarat Pavel Filip, subliniind că autoritățile constituționale fac o diferență foarte clară între așa-numiții lideri din regiunea transnistreană și cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în regiune.
 
Pavel Filip a insistat că punctul comun de control este în interesul agenților economici și al cetățenilor sin regiunea transnistreană. Agenții economici nu vor mai trebui să parcurgă distanțe mari, la alte posturi vamale, pentru a face toate procedurile vamale. „Sună bizar speculațiile de genul că prin deschiderea acestui punct de control comun are loc o blocadă a regiunii. Acestea sunt declarații făcute de liderii de acolo, care nu corespund adevărului. Vreau să vă dau o cifră, exporturile în Ucraina din regiune doar în 2016 au crescut cu peste 10 milioane de dolari, iar 60% din mărfurile produse în regiune țintesc piața UE. De aceea, acest eveniment poate nu este pe placul unor lideri, dar este cu certitudine pe placul cetățenilor noștri care locuiesc aici”, a mai spus Pavel Filip.
 
Președintele ucrainean Petro Porosenco a spus că de acum polițiștii de frontieră din Moldova și Ucraina vor acționa împreună pentru siguranța celor două state și în interesul ambelor părți. Liderul de la Kiev a subliniat că astăzi a semnat și o dispoziție prin care să fie lărgită prezența misiunii EUBAM și în alte puncte de trecere a frontierei, pentru combaterea contrabandei.
 
Petro Porosenco a subliniat că în discuțiile cu premierul moldovean a fost abordată chestiunea ce vizează furnizarea energiei electrice către Republica Moldova, demarcarea frontierei comune. Totodată, a fost discutată posibilitatea extinderii numărului punctelor de control comun la frontiera moldo-ucraineană la Iampoli- Cosăuți și la un punct de trecere de cale ferată – Berezeno-Basarabeasca. Petro Poroșenko a adăugat că discuțiile pe aceste subiecte vor fi continuate la Chișinău.
Autor: IPN
17.07.2017 Actual
678
0

Comentarii 0