Sursa imagine: moldova.org

Economia Moldovei și-a revenit din criza bancară: creditele s-au ieftinit la nivelul anului 2014

Creditele bancare au continuat să se ieftinească pe parcursul ultimului an, astfel încât în aprilie în comparație cu acum un an acestea au fost mai ieftine cu o treime. Experții menționează că ieftinirea creditelor este o noutate foarte bună pentru economie și demonstrează atât stabilitatea sectorului bancar cât și a monedei naționale.

În luna aprilie 2017 rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în moneda naţională a constituit 10.63 la sută, față de aproape 16% acum un an, potrivit unui raport al Băncii Naționale.

Creditele acordate pe termene de la 1 până la 2 ani au fost cele mai atractive. În luna aprilie 2017, ponderea lor a constituit 35.56 la sută din volumul total al creditelor în moneda naţională.

Persoanelor juridice le-a revenit  o pondere majoră de 63.43 la sută din volumul total al creditelor noi acordate în moneda naţională, cu o rată medie de 10.81 la sută. În același timp, persoanelor fizice le-au fost acordate credite în moneda națională cu o rată medie de 10.32 la sută.

Și creditele în valută s-au ieftinit. Rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în valută a constituit în perioada de referință 5.14 la sută, față de 6,36% în luna aprilie 2016, potrivit analizei BNM.

Conform statisticilor BNM, în aprilie 2017 în Republica Moldova au fost înregistrate cele mai ieftine credite în valută din ultimii 17 ani. La fel și creditele în lei sunt printre cele mai ieftine, exceptând anul 2014.

Autor: moldova.org
19.05.2017 Actual
517
0

Comentarii 1

  • Oleg:

    Se vede calitatea adusă de noul guvernator, dar și legile pe care le-a adoptat guvernarea pentrua întări sistemul financiar-bancar de la noi. Văd că și leul începe să-și revină, se întărește mult în ultimul timp în raport cu euro și cu dolarul

    19.05.2017 16:06