Sursa imagine: ipn.md

Leancă despre finanţarea din partea UE: De data aceasta condiţiile sunt mai dure

Reluarea finanţării Republicii Moldova de către Uniunea Europeană depinde în mare parte de faptul cum va gestiona guvernarea de la Chişinău recomandările Comisiei de la Veneţia privind proiectul de lege ce ţine de schimbarea sistemului electoral. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.

„Toate finanţările au fost întotdeauna condiţionate. Doar că de data aceasta condiţiile sunt mai dure. Cred că finanţarea din partea UE va depinde de cum vom şti să administrăm relaţiile cu Comisia de la Veneţia. Va trebui să ţinem cont de toate recomandările. Dacă vom respecta condiţiile, atunci sunt sigur că în iulie Parlamentul European va adopta o decizie favorabilă în privinţa Republicii Moldova, iar în toamnă vom avea banii”, a opinat deputatul Iurie Leancă, preşedintele PPEM.
 
Directorul Institutului de analiză şi consultanţă politică „Politicon”, Anatol Ţăranu, la fel, consideră că deblocarea finanţării depinde de guvernarea de la Chişinău. “Este clar că de această dată problema constă în intenţia de a schimba sistemul electoral. Totul depinde de noi, dacă vom fi capabili să gestionăm această situaţie. Dacă se va crede că europenii ne vor finanţa în continuare din considerente geopolitice, atunci se va face o mare greşeală. Ceea ce a reuşit să facă Moldova, o ţară mică şi săracă, e să provoace disensiuni în Parlamentul European”, a spus el.
Autor: IPN
19.05.2017 Actual
402
0

Comentarii 2

  • Realist:

    Las sa puna UE conditii! Si las sa verifice cum statul cheltuie banii care ii primeste, ca sa nu se repete situatia anilor 2009-2013, ani in care Filat a calcat in picioare increderea UE

    19.05.2017 10:15
  • Serafim:

    Republica Moldova beneficiază de suport din partea Uniunii Europene. Tentativa de Dezinformare a eșuat. Procedurile UE sunt urmate conform planului.

    19.05.2017 14:23