Sursa imagine: adrnord.md

Toate gospodăriile din Țepilova au apă potabilă la robinete. Apa va ajunge încă în 15 localități din raionul Soroca

Locuitorii satului Țepilova, comuna Ocolina, raionul Soroca, beneficiază de apă potabilă la robinete din râul Nistru. Apeductul care a adus apa în toate cele 230 de gospodării din sat a fost construit în decurs de doar două luni de zile în cadrul subproiectului „Construcția rețelei de aprovizionare cu apă și canalizare în satul Țepilova”, parte a unui proiect al cărui obiectiv este crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă în 15 localități rurale din raionul Soroca.
 

Inaugurarea apeductului din Țepilova, precum și ceremonia de semnare a contractului de finanțare în cadrul proiectului „Crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă locuitorilor a 15 sate din raionul Soroca” au avut loc sâmbătă, 6 mai, în contextul sărbătoririi Hramului localității Țepilova, eveniment în cadrul căruia, în prezența membrilor Familiei Regale a României, a fost dezvelit bustul Regelui Ferdinand I al României.
 
 
„Condițiile de trai ale oamenilor trebuie să fie îmbunătățite. Ministerul pe care îl reprezint conștientizează acest lucru. Cunoaștem necesitățile dvs., inclusiv acea necesitate primordială care este apa. Datorită inițiativei locale, datorită acelor contribuții pe care dvs. le-ați făcut și cu suportul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională s-a reușit ca în satul Țepilova să fie construit un sistem de aprovizionare cu apă. Este doar un prim pas dintr-un proiect mai mare, care va aduce apa în mai multe localități din raionul Soroca”, a remarcat reprezentantul MDRC Igor Malai.
 
 
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a spus că accesul la sursele de apă potabilă este unul dintre cele mai importante obiective naționale în domeniul infrastructurii, întrucât apa potabilă înseamnă sănătatea cetățenilor. În context, directorul ADR Nord a menționat că în cadrul subproiectului de la Țepilova au fost construiți 12,32 km de apeduct, 1 turn de apă cu capacitatea 50 m3 și câte un sistem autonom de canalizare pentru grădinița de copii și școala din localitate. „Sunt alături de dvs. pentru că știu cu câtă muncă și dăruire de sine doamna primar, cu susținerea conducerii raionului Soroca și a reprezentantului Guvernului în teritoriu, am obținut rezultatul de care astăzi noi toți putem să ne mândrim”, a spus directorul ADR Nord, Ion Bodrug, anunțând cu acest prilej startul următoarei etape a proiectului ce va asigura cu apă potabilă și alte localități din vecinătatea satului Țepilova.
 
 
Potrivit primarului comunei Ocolina, Valentina Ceban, subproiectul de asigurare cu apă potabilă a locuitorilor satului Țepilova a fost așteptat de foarte mult timp, întrucât anterior localitatea era lipsită de surse de apă potabilă.
 
 
Valoarea totală a subproiectului realizat de ADR Nord la Țepilova se cifrează la 3.837.910 milioane de lei, bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). În perioada imediat următoare, cu apă potabilă vor fi asigurate încă 15 localități rurale din raionul Soroca, în cadru unui proiect în valoare de 23.756.010 de lei. Recent, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat alocarea, din FNDR, a 7.000.000 de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017.
 
 
După ceremonia de semnare a contractului de finanțare în cadrul proiectului ce va aduce apa de calitate în 15 localități ale raionului Soroca, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a menționat că urmează a fi construiți 8,2 km aducție de la apeductul magistral Soroca-Bălți până în satul Parcani, 33,02 km de rețele de distribuție în satele Ocolina, Voloave și Parcani, o stație de pompare cu capacitatea de 98,7 m3/h în satul Voloave, 6 rezervoare de acumulare a apei potabile cu capacitatea 100 m3, 3 sisteme autonome de canalizare pentru grădiniță și școală format din rețea de evacuare și hazna, o stație de epurare în satul Ocolina.
 
Autor: HotNews
Sursa: adrnord.md
07.05.2017 Actual
2398
0

Comentarii 0