Sursa imagine: adrnord.md

Edinețul poate răsufla liniștit! Contractul de finanțare pentru proiectul de eficientizare energetică a Centrului de Sănătate Edineț a fost semnat

Ceremonia de semnare a contractului de finanțare în cadrul proiectului „Creșterea indicilor de eficiență energetică a Instituției Medico-Sanitare Publice «Centrul de Sănătate Edineț»” a avut loc marți, 2 mai, în incinta ADR Nord. Documentul a fost semnat de către directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și președintele Consiliului raional Edineț, Iurii Garas.
 
Potrivit unui comunicat al ADR Nord, prin acest proiect se urmărește crearea condițiilor optime pentru prestarea serviciilor medicale de calitate în incinta Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul de Sănătate Edineț”, aplicând tehnologii energo-eficiente. Realizarea proiectului va contribui la utilizarea eficientă a cheltuielilor operaționale pentru întreținerea instituției medicale și la dezvoltarea capacităților angajaților în domeniul asigurării eficienței energetice a obiectului renovat.
 
 
Conform cererii de finanțare, valoarea totală a proiectului este de aproximativ 9,7 milioane de lei. Recent, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat alocarea a patru milioane de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017. Lucrările în cadrul proiectului urmează a fi realizate în decurs de 12 luni.
Autor: HotNews
Sursa: comunicate.md
02.05.2017 Actual
2001
0

Comentarii 0