Sursa imagine: fb.com/matasaru2004

Peste 700 de localităţi au rămas deconectate de la energia electrică

Peste 700 de localități din 22 de raioane din sudul și centrul țării au rămas deconectate parțial sau în totalitate de la energia electrică din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile care au provocat avarii pe liniile electrice și conductori. Anunțul a fost făcut astăzi de către ministrul Economiei, Octavian Calmîc, în cadrul ședința Comisiei pentru situații excepționale.
 
Potrivit oficialului, în zona de Centru există peste 600 de localități deconectate de la energia electrică, iar în zona de nord circa o sută. „Situația este mai dificilă comparativ cu cea de dimineață. Există dificultăți majore la Cahul. Totodată, în municipiul Chișinău peste 400 de blocuri de locuit au fost reconectate la energia termică'', a susținut Calmîc.
 
În cadrul ședinței, șeful Inspectoratului General de Poliție (IGP), Alexandru Pînzari, a specificat că peste 30 de segmente de trasee naționale sînt în prezent închise. „Cele mai afectate sînt porțiunile raioanelor: Criuleni, Dubăsari, Cahul, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Căușeni, Hîncești și UTA Gagauz-Yeri. Există probleme în special pe drumurile rurale. În municipiul Chișinău sînt peste 300 de rupturi a firelor electrice, circa 180 de cabluri și 200 de piloni căzuți”, a spus Pînzari.
 
Șeful IGP a mai specificat că pe traseele naționale au avut loc două accidente rutiere, unul dintre care cu implicarea a 18 copii care se deplasau cu microbuzul din orașul Edineț spre mănăstirea Saharna, raionul Rezina. „Toate persoanele implicate în accidente sînt în afara pericolului. La fel, opt persoane au fost traumatizate în urma căderii crengilor, o persoană din sectorul Botanica al capitalei ar fi fost electrocutată cu un fir electric, iar în raionul Comrat un bărbat a fost dat dispărut”, a precizat Pînzari.
 
Totodată, reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor au precizat că 330 de utilaje sînt antrenate în prezent la deszăpezirea drumurilor. Astfel, decolarea și aterizarea navelor la Aeroportul Internațional Chișinău ar putea deveni posibilă după ora 15.00.
 
La rîndul său, ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a afirmat că la Chișinău stratul de zăpadă este de 57 de cm. „La topirea zăpezii există pericol de inundații, de aceea este necesară eliberarea căilor pentru evacuarea apelor, inclusiv și pe lîngă rîuri”, a menționat Munteanu.
 
Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că, în această situație, prioritatea numărul unu este securitatea cetățenilor. „Vom identifica ajutoarele de care avem nevoie. Celula de criza rămîne să soluționeze problemele apărute 24 din 24 de ore. O altă solicitare e ca pădurarii de comun acord cu echipele celulei de criză să intervină. Riscurile de inundații rămîn valabile, deci să întreprindem toate măsurile necesare. Forțe sînt absolut suficiente, e nevoie doar de o bună organizare. Eliminarea arborilor e o altă prioritate, precum și reconectarea la energia electrică. În a doua etapă vom reveni cu curățarea arborilor și, bineînțeles, cu evaluarea pagubelor. Vom lua toate măsurile pentru a diminua consecințele”, a specificat Filip.
 
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru perioada 18-24 aprilie, pe întreg teritoriul ţării, Cod galben de înghețuri. Astăzi se vor menține depuneri de lapoviță. Precipitațiile vor scădea din intensitate, iar spre seară vor conteni.
Autor: Moldpres
21.04.2017 Actual
655
0

Comentarii 0