Sursa imagine: harpersbazaar.com

Singura zodie de care trebuie să te fereşti

Cu toţii avem în jur oameni cu care nu ne putem înţelege indiferent cât de mult am încerca. Descoperă care e zodia care îţi poate face cel mai mult rău!

Berbecul trebuie să stea departe de Rac.

Berbecul este cam greu de cap şi tinde să spună lucruri fără să se gândească, iar Racii nu se pot ocupa de asta. Berbecul are potenţialul de a devasta un Rac, pentru că nu e un umăr pe care ar putea să plângă. Dorinţa Racului de a vorbi în permanenţă despre sentimentele lui îl va deranja pe Berbec, pentru că el îşi doreşte mai degrabă să iasă sau să facă ceva.

Taurul trebuie să stea departe de Săgetător.
Combinaţia dintre Taur şi Săgetător nu este una prea reuşită. Taurul e stabil şi încăpăţânat, iar Săgetătorul e nestatornic, fantezist şi spontan. Chiar dacă încearcă să fie împreună de multe ori, ei nu vor învăţa să convieţuiască împreună. Este o combinaţie extrem de proastă!

Nativul din Gemeni nu se potriveşte cu Fecioara.
Nu e vorba că o Fecioară nu e suficient de inteligentă încât să poarte o conversaţie complexă cu tine, dar ea tinde să fie mai degrabă rezervată, cu gândurile şi sentimentele lor. Geamănul vorbeşte mereu şi îşi exprimă sentimentele, iar asta e o diferenţă importantă. Fecioarelor le place să se păstreze pentru ele însele şi să prospere singure, pe când Gemenii evoluează în societate. Pentru Gemeni, Fecioarele par mult prea misterioase şi plictisitoare din cauza faptului că sunt extrem de liniştite.

Racul nu se potriveşte deloc cu Vărsătorul.
Racul este plin de compasiune şi empatie şi crede că alte persoane ar trebui să fie la fel. Vărsătorul nu este deloc încântat de scenarii emoţionale şi nu se simte confortabil nici măcar când vine vorba de sentimentele lui. Chiar dacă încearcă să aibă o relaţie şi şi-ar dori să dureze, ei nu vor ştii cum să acţioneze şi ar fi ciudat pentru amândoi.

Leul nu face echipă bună cu Berbecul.
Leul are o personalitate captivantă, ceea ce e un lucru bun atunci când e în centrul atenţiei. El trăieşte pentru laudă, iar Berbecul fiind extrem de competitiv nu îl va lăsa să se bucure de glorie. Berbecul va concura cu el şi va câştiga, moment în care îl va împinge în spate, în timp ce el e în centrul atenţiei. Leului îi trebuie o persoană care îl susţine, şi nu una care îl provoacă la fiecare pas.

Fecioara nu trebuie să se cupleze cu un Rac.
Fecioara nu e indiferentă, dar are tendinţa de a-şi ţine sentimentele doar pentru ea, iar Racul îşi grestionează total opus emoţiile. Fecioarele sunt foarte critice, şi nu doar cu ele însele, ci şi cu cei din jurul lui. Racul nu poate tolera aceste lucruri şi se vor bate cap în cap, de aceea nu e o combinaţie bună.

Balanţa nu se potriveşte cu un Scorpion.
Scorpionul este prea periculos pentru Balanţă. Balanţa este împăciuitoare şi evită conflictele pe cât posibil, pe când un Scorpion esre intens, are emoţii profunde şi este extrem de pasional. Lucrurile nu au cum să fie lente cu un Scorpion, ceea ce înseamna că nativii din Balanţă nu vor fi în stare să le facă faţă.

Scorpionul nu se potriveşte cu Leul.
Aceştia doi au foarte multe lucruri în comun şi în loc să fie de acord în toate, ei se duc în părţi opuse. Amândoi sunt foarte încrezători, carismatici şi conmpetitivi, de aceea cel mai indicat este să stea unul departe de celălalt pentru că relaţia lor nu va funcţiona.

Săgetătorul trebuie să fugă de Capricorni.
Săgetătorului îi place să fie liber ca o pasăre. Ei bine, acest mod de gândire nu se potriveşte cu nevoile unui Capricorn, căruia îi place controlul, stabilitatea şi contactul. Capricornii nu vor înţelege acest stil de viaţă şi îl va cataloga drept nechibzuit. Cei doi nu se potrivesc deloc!

Capricornul nu se potriveşte cu Berbecul.
Ambele semne sunt devotate şi iubesc provocările, dar Capricornul are nevoie de timp, pe când Berbecul nu vrea să piardă nicio secundă. Răbdarea este pentru Capricorn o virtute, iar pentru Berbec un prejudiciu. Modul metodic de a acţiona al nativului din Capricorn deranjează un Berbec care este dornic de aventură şi călătorie.

Vărsătorul trebuie să stea departe de Tauri.
Vărsătorul are un caracter rebel care vrea să facă schimbări radicale din când în când. Taurul este un semn stabil, nu e atât de flexibil şi nici suficient de deschis pentru a putea aceepta ideile acestuia. O relaţie între cei doi ar fi o înfruntare permanentă şi o dorinţă constantă de schimbare a celuilalt.

Nativul din Peşti nu se potriveşte cu Vărsătorul.
Chiar dacă ai avea alte aşteptări, aceste două semne nu se potrivesc deloc. Peştii au tendinţa de a fi prea sensibili, iar Vărsătorului nu îi place deloc acest lucru. Peştii vor să aibă pe cineva care să îi asculte cu atenţie, dar Vărsătorul nu ia în considerare nevoile acestora. Vărsătorul ar putea chiar profita de natura lor altruistă, de aceea se recomandă prudenţă pentru nativul din Peşti.

Autor: zumi.md
21.04.2017 Caleidoscop
1471
0

Comentarii 0