„Balena Roz”, alternativă pentru tinerii aflaţi în impas

Mai mulţi psihologi, vloggeri şi activişti din mediul virtual au creat un joc total opus celui care ia vieţi. „Balena Roz” este o alternativa pentru tinerii aflaţi în impas, pentru a se convinge că viaţa merită trăită. Asta, după ce, doar în 24 de ore, oamenii legii au deconspirat 19 tineri care se presupune că sunt implicaţi într-un joc periculos ce s-a răspândit pe internet.
 
Jocul „Balena Roz” are 50 de reguli, care, odată urmate, vor oferi tinerilor cu probleme de autoidentificare, dar şi celor plictisiţi de rutina zilnică, o altă viziune asupra vieţii. Acestea promovează un mod sănătos de viaţă.
 
Punctul doi din jocul motivaţional „Balena Roz” îi îndeamnă pe cei care îl practică să se trezească la ora 5:20 şi să alerge în parc. O idee bună dacă e să ne conducem după proverbul „Într-un corp sănătos, o minte sănătoasă”. Jogging-ul ajută creierul să se relaxeze, iar în rezultat bucuria de a trăi vine de la sine.
 
Ideea aparţine unui grup de activişti care şi-au dorit să ofere un antidot pentru jocul periculos. „50 de etape cu idei pozitive, motivatoare: cum să faci o faptă bună, să fii fericit sau să naşti o nouă viaţă”, a explicat Ștefan Popov, autorul jocului.
 
Regulile jocului sunt simple şi accesibile pentru toţi. „Să ierţi pe cineva care ţi-a greşit, să faci gimnastică, să citeşti, să descoperi noi interese în viaţă, să sari cu parapanta, să pleci în călătorie etc.”, a enumerat tânărul.
 
Oamenii salută acest joc şi le sugerează tinerilor că dincolo de viaţa virtuală există una reală, cu mult mai interesantă. „O idee foarte inovativă şi bună de fapt. Ea trebuie promovată. Să nu stea prin telefon şi viaţa virtuală să fie exclusă. De dat prioritate activităţilor de zi cu zi”, „Cred că ar fi bine să aibă activităţi normale. Internetul trebuie doar în caz de necesitate”, „Nu este o idee rea. Tinerii trebuie motivaţi de exemplu să practice sportul, să citească, să socializeze”, „Modul sănătos de viaţă înseamnă să vină aici, în parc, fără telefoane mobile, fără internet”, au opinat mai multe persoane.
 
Şi cum cel mai bun prieten ne ajută oricând să ieşim din orice situaţie de criză, jocul ne îndeamnă să adoptăm un animal şi să avem grijă de el. Emoţiile pozitive cu siguranţă ne vor colora viaţa în fiecare zi.
Autor: trm.md
20.03.2017 Actual
704
0

Comentarii 0