Sursa imagine: fb.com/silviu.tanase

S. Tănase: „Vasalii rușilor din RM și-au ales greșit stăpânii”

„Singura cale de reintegrare a regiunii de est a R. Moldova este să jurăm cu toții credință steagului rusesc”, scrie Silviu Tănase în editorialul „Cel mai prost stat din lume”, publicat în Timpul.
 
„În timp ce Dodon, cel mic și prost, publică texte atent redactate despre statul multietnic și multinațional, tovarășul său – Krasnoselski – pune steagul agresorului pe toate clădirile „de stat” din regiune. Dodoneii și adepții lor se lovesc de un vădit conflict de interese când discută problema transnistreană. Pe de o parte, aceștia reprezintă interesele Federației Ruse aici – lucru evident pentru absolut toți, pe de altă parte – trebuie să se prefacă patrioți fără a spune explicit că rușii au împușcat cetățeni moldoveni. Unica vină a fraților noștri, omorâți atunci, e naivitatea - ei au crezut că luptând cu bandiții vor avea de partea lor și noul stat – R. Moldova. Planul de acasă s-a evaporat odată cu înțelegerea realității din târg – politicienii din Chișinău, unul după altul, au trădat interesele elementare ale acestui stat în schimbul statutului de vasal al Kremlinului”, observă editorialistul.
 
„De ce nici până în ziua de astăzi F. Rusă n-a recunoscut independența Republicii Moldovenești Nistrene? Referendumurile de acolo au arătat clar voința populară - niciun fel de reintegrare cu Moldova, vrem să fim parte din F. Rusă. Dacă R. Moldova a avut dreptul să se separe de URSS, de ce nu ar avea și transnistrenii dreptul să se separe de noi? Evident că separatiștilor le convine actualul stat-quo - aceștia de facto sunt independenți și fac ce vor, cum vor - fără să poată fi trași la răspundere pentru asta. O eventuală includere a regiunii în cadrul F. Ruse i-ar face pe aceștia niște „șefi de oblasti” (n.red.: regiune) ce pot fi ușor schimbați, iar toate fluxurile financiare nimeresc în zona de control a Kremlinului. O eventuală independență recunoscută internațional ar fi o tragedie și mai mare pentru conducerea de acolo. Aceștia vor trebui să se descurce singuri, prinși între o Ucraină antirusească și o Moldovă liberă”, mai scrie Silviu Tănase.
 
„Vasalii rușilor din RM și-au ales greșit stăpânii. Sistemul politic condus de Putin va dispărea la un moment dat – exact la fel de subit cum a dispărut URSS-ul. Până la urmă, un stat rezistă dacă cetățenii care locuiesc acolo sunt fericiți. Așa cum s-a evaporat măreața și temuta Uniune Sovietică – așa se va evapora și putinismul, iar odată cu el vor dispărea și sclavii lui din regiune. Fără hotar direct cu F. Rusă, prinși între o Ucraină tot mai aproape de valorile Europei și o Românie ce oferă un exemplu de occidentalism prin protestele din ultima perioadă, ce șanse au niște nulități fără coloană vertebrală ce se visează domnitori?”, se întreabă editorialistul Silviu Tănase.
Autor: HotNews
Sursa: timpul.md
06.03.2017 Opinii
1494
0

Comentarii 2

  • victor:

    Dl Silviu, așa cum a dispărut URSS va dispărea în primul rînd UE. Este o părere a ex-prim ministru a Estoniei, asta o susțin mai mulți specialiști independenți din di mai multe țări europene, această perspectivă se impune din analize a bazelor fundamentale juridice, economice și socio-culturale ale acestui produs a companiilor transnaționale. Pentru reintegrarea Moldovei să cere un singur lucru- ridicarea semnificativă a nivelului de trai în Moldova. Și atît. Însă fără aportul a tuturor cetățenilor acest lucru va fi greu de realizat. Mai ales în situația cînd unii activează mulți ani la rînd în detrimentul statului Moldova, inclusiv și dumeată, ponegrind pe conducătorul statului nostru.

    10.03.2017 08:22
  • Ion:

    Toate articolele din acesta pagina miroase a instigare la ura intre cetatenii RM. Numai Balacci cat "valoreaza". ))

    31.03.2017 19:31