Sursa imagine: mediafax.ro

Avertizare: Rusia ar putea invada Europa în 48 de ore; NATO se află la luni distanţă

Generalul Richard Barrons, fost şef al Comandamentului interarme britanic, susţine că Europa ar putea fi supusă unui atac iminent din partea Rusiei, putând mobiliza avioane, nave de război şi trupe militare în 48 de ore, scrie The Independent, potrivit Mediafax.

Conform lui Barrons, dacă un posibil atac este dorit de statul rus, NATO se află la luni distanţă de a putea contracara în mod efectiv.
 
Fostul şeful al Comandamentului interarme britanic a avertizat în privinţa eşecului statelor precum Franţa, Germania şi Italia de a lua în serios agresivitatea rusă, care ar putea conduce la o posibilă pierdere a unor teritorii terestre, marine şi aeriene din Europa.
 
Statele care se învecinează cu Rusia se tem de o ameninţare din partea statului rus, dar consideră că aceasta nu este o prioritate pentru ţările din sudul şi centrul Europei.
 
Majoritate statelor din Blocul comunitar sunt concentrate asupra ameniţărilor teroriste şi crizei imigranţilor, în pofida faptului că Moscova investeşte în capabilităţi militare care pot rivaliza cu arsenalul NATO.
 
„Dacă enumeri întreaga capacitate militară NATO, aceasta o depăşeşte pe cea rusă, dar din cauza faptului că acestea sunt inactive, apare o ocazie favorabilă... Rusia şi-ar putea folosi forţele militare mai slabe pentru a tachina NATO într-un fel în care cei din urmă ar putea fi presaţi să riposteze”, a afirmat Barrons.
 
Anexarea Crimeei la teritoriul rus şi exerciţiile militare din Ucraina sunt condamnate la nivel internaţional, dar comportamentul provocator al Rusiei nu a reuşit să stimuleze NATO să creeze un plan de opoziţie credibil împotriva unei posibile invazii ruse.
 
Există propunerea de a suplimenta 1.000 de militari NATO în statele baltice şi Polonia, dar această acţiune a fost criticată pentru lipsa unui suport militar real, sau conturarea unor reguli clare în faţa unui posibil atac din partea Moscovei.
Autor: Mediafax
21.09.2016 Actual
2587
0

Comentarii 0