Sursa imagine: diez.md

Nicolae Dabija: Ambasadorul SUA la Chişinău a devenit un agent electoral al lui Igor Dodon

În toamna anului 1989 un grup de deputaţi ai Sovietului Suprem al URSS am fost invitaţi de un grup de senatori americani în SUA.

Timp de trei săptămâni am fost oaspetele senatorului de Pennsylvania Raul Costa. Acesta mi-a făcut cunoscută America, cea de dincolo de cărţi şi articole de ziar, mi-a prezentat locuri pitoreşti, muzee, congresmeni, ziarişti…
 
Primul interviu, care apăruse în cotidianul Lancaster New People’s, intitulat „Rusul Nicolae Dabija declară: Uniunea Sovietică trebuie să dispară”, l-a deranjat pe senatorul Costa:
 
– Nu-mi imaginez un senator american care să afirme un lucru asemănător despre SUA…
 
Concluzia mea fusese că situaţia reală din URSS era total necunoscută în SUA.
 
Şi cele şapte interviuri pe care le acordasem lui Dorin Tudoran şi Vladimir Tismăneanu pentru Vocea Americii şi difuzate în perioada aflării mele în SUA, mi-a spus senatorul, fuseseră comentate de Ambasada URSS la Washington.
 
La un moment dat Raul Costa mi-a dat de înţeles că ştie totul despre mine.
 
– Cunosc că ai fost exclus din facultate pentru naţionalism.
 
Nu e bine. Un om atât de distins (reuşisem să-i las o impresie bună) nu poate fi naţionalist.
 
A fi naţionalist pentru americani, ca şi pentru sovietici, era considerat un mare cusur.
 
I-am mai spus:
 
– Noi vrem ca republica noastră să fie independentă.
 
Senatorul mi-a reproşat:
 
– De ce vă trebuie independenţă? Asta e separatism. Nu e mai logic să fiţi o ţară mare şi puternică?
 
I-am mai vorbit:
 
– Vrem ca limba română să fie limbă oficială în republica noastră.
 
N-a fost de acord:
 
– Cred că e o prostie. Nu e mai bine să vorbiţi cu toţii ruseşte, aşa cum vorbim noi engleza?
 
Vorbeam cu senatorul limbi diferite în toate sensurile.
 
I-am spus că, deşi locuitorii din SUA au diferite origini, e şi firesc ca toţi să opteze pentru un stat unitar şi să vorbească o singură limbă, pe când URSS este o ţară alcătuită din peste 200 de limbi, popoare, ţări, peste care s-au lăţit ruşii, impunându-le limba, cultura şi comunismul lor.
 
Când i-am vorbit despre Republica Moldova că e o bucată de Românie ruptă de la aceasta în 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, că e locuită de români, cărora li s-a impus o altă identitate, o altă limbă etc., senatorul a început a înţelege câte ceva.
 
M-a invitat într-o comisie a Senatului SUA, unde am povestit despre Republica Moldova pe care o reprezentam în Parlamentul URSS.
 
Cele mai multe întrebări mi le-a pus un tânăr senator, Larry Pressler, care ulterior, la 27 iunie 1991, cu două luni înainte de Declaraţia noastră de independenţă, împreună cu un alt senator american, Jesse Helms, au iniţiat în Senatul SUA Rezoluţia nr. 148 prin care cereau Uniunii Sovietice dreptul Republicii Moldova de a se reuni cu România.
 
La sfârşitul discuţiei am remarcat:
 
– SUA a uitat de Republica Moldova.
 
Iar replica senatorului Raul Costa a fost:
 
– Noi n-am uitat niciodată de Republica Moldova, noi n-am ştiut niciodată de Republica Moldova.
 
De atunci a trecut mai bine de un sfert de secol.
 
Dar, am impresia, americanii cunosc despre noi cam tot atâtea lucruri câte ştiau atunci.
 
Republica Moldova pentru ei e o ţară de undeva de pe partea opusă a globului, adică de nicăieri.
 
Lor le este totuna dacă ea e locuită de români sau moldoveni, care e limba vorbită de locuitorii ei, care e istoria lor, chiar dacă aceştia şi-au legat toate speranţele lor de libertate de SUA.
 
De aceea declaraţiile ambasadorului SUA la Chişinău, James D. Pettit, nu m-au mirat. Ele demonstrează lipsa de preocupare a americanilor pentru istoria altora.
 
Mă întreb doar dacă avea dreptul un ambasador, deci un diplomat, să se exprime total nediplomatic, şi să se amestece brutal în probleme atât de sensibile, cum sunt etnia, istoria, naţiunea, limba unui popor?
 
Reprezentantul SUA s-a situat pe poziţiile Federaţiei Ruse, devenind un agent electoral al lui Igor Dodon (pe care l-a vizitat chiar în ziua când a făcut acea declaraţie nefericită).
 
E jenant ca un ambasador american – nu cred că acest lucru are vreo legătură cu faptul că soţia lui e rusoaică, iar Excelenţa Sa vorbeşte mai bine rusa decât engleza – să ne spună care este identitatea noastră şi s-o aflăm de la cel care se joacă de-a Dumnezeu în această aşchie de ţară:  „…este important ca moldovenii să se recunoască a fi moldoveni, o naţiune aparte”, încercând astfel să ne impună identitatea formulată de Stalin şi copiii lui din flori, gen Stati, Dodon ş.a.
 
Aceste declaraţii vin dintr-o necunoaştere (nerecunoaştere) a unor realităţi.
 
Dar s-ar putea ca acestea să fie o consecinţă a întrevederii dintre miniştrii de Externe rus şi american, Lavrov şi Kerry, care s-a desfăşurat recent la Washington şi a durat 12 ore, la care e posibil să fi fost convenit un alt Pact Ribbentrop-Molotov de reîmpărţire a lumii, în care SUA s-a arătat satisfăcută de faptul că-i revine România, unde-şi poate instala bazele militare, cealaltă Românie, numită Republica Moldova – cu o identitate falsă, menţionată şi de Pettit – ancorată, cu tot cu Armata a 14-a, zonei de influenţă a Federaţiei Ruse.
 
Dacă ar fi viu, cum scriu unele manuale ruseşti care se studiază şi în şcolile ruse din Republica Moldova, I.V. Stalin i-ar strânge mâna ambasadorului James Pettit: „Maladeţ, malâi! Tak derjat’!”.
Autor: Nicolae Dabija
Sursa: literaturasiarta.md
11.09.2016 Opinii
2044
0

Comentarii 0