Sursa imagine: captura FB

Confirmat! Moscova pregătește Tiraspolul SĂ ATACE UCRAINA

Rusia planifică să deschidă de pe teritoriul regiunii transnistrean al doilea front împotriva Ucrainei. Conform unor surse din pretinsul minister al apărării de la Tiraspol, în acest scop vor fi antrenate nu doar subunităţile Grupei Operative ale Federației Ruse în raioanele de est ale Republicii Moldova (GOTR), dar şi cele ale enclavei separatiste.

Conform strategiilor elaborate la Moscova, în cazul unui teatru de război în regiunea Odesa, aceste componente militare ruso-transnistrene trebuie să formeze o brigadă şi să treacă în subordinea Districtului militar de vest al Armatei Ruse.

La moment, în scopul consolidării capacităţilor de reacţie şi coordonare a acţiunilor în comun, atât trupele ruse, cât şi cele transnistrene sunt antrenate în ample procese de pregătire. De remarcat, că programul include cursuri avansate de instruire teoretico-practică, lecţii de psihologie militară şi coordonare a „războiului informaţional”. În acest scop este evident suportul specialiştilor în domeniu din cadrul Statului major al Armatei Ruse şi din alte instituţii cu profil militar sau de securitate  de la Moscova.

Astfel, pe parcursul săptămânii curente ofiţerii transnistreni au fost instruiţi de Directorul Institutului securităţii demografice din FR Irina Medvedeva. Au fost abordate un şir de aspecte ce au la bază „protecţia efectivului militar al Transnsitriei de influenţa de efectele negative ale unui război informaţional”.

Reamintim, că la începutul săptămânii curente secretarul Consiliului de Securitate de la Kiev, Andei Parubii a declarat, că „trupele ruse pot intra pe teritoriul Ucrainei în fiecare zi şi noapte”, inclusiv şi de pe teritoriul  Transnsitriei, unde în prezent sunt dislocaţi circa 3000 de soldaţi ruşi. Acest fapt determină conducerea ucraineană să consolideze prezenţa sa militară pe acest segment al hotarului cu Republica Moldova.

Conform estimărilor, în cazul unui scenariu de război, FR poate forma pe teritoriul autoproclamatei „rmn” un contingent ruso-transnistrean, care poate ajunge la circa 12 mii de militari. Acesta va fi asigurat cu armament de la depozitul de la Colbasna şi poate pune în funcţiune în scopuri militare şi aerodromul din Tiraspol.


Irina Medvedeva la Tiraspol.

Autor: Irina Cebanov pentru HotNews.md
20.06.2014 Actual
3549
0

Comentarii 3

  • Adry:

    Ce face Europa, ce face NATO si SUA?! Ne lasa iar in ghiarele Rusiei?!

    20.06.2014 14:03
  • Yrda:

    Europa, NATO SI SUA nu au tradat republica moldova pentru ca republica moldova este un stat neutru ce si-a exprimat constant dorinta sa fie neutru.

    21.06.2014 01:11
  • Flory:

    Gresit! SUA si NATO monitorizeaza cu atentie toate miscarile militare ale Federatiei ruse.Dupa semnarea acordului de preaderare la UE in 27 iunie a.c. UE va negocia activ cu Rusia.

    23.06.2014 18:36