Sursa imagine: realitatea.net

Soluția pentru încetinirea încălzirii globale: Mai puțină muncă

Vreţi să contribuiţi la reducerea încălzirii globale? Munciţi mai puţin: un nou studiu a arătat că scăderea duratei de lucru cu câteva ore poate încetini încălzirea globală, relatează marţi USNews.

Potrivit studiului făcut public luni de Centrul pentru cercetări şi politici economice, un centru de reflecţie liberal cu sediul la Washington, trecerea la un program de lucru mai 'european', ce presupune ore de lucru mai puţine şi mai mult timp de vacanţă, ar putea reduce la jumătate creşterea temperaturii pe plan global aşteptată până în anul 2100.

Studiul a pornit de la o altă analiză realizată în 2012 care a constatat că un program de lucru mai scurt poate fi asociat cu o scădere a emisiilor de dioxid de carbon.

Autorul studiului, economistul David Rosnick, a explicat că această corelaţie poate fi atribuită faptului că în numeroase întreprinderi consumul de energie este foarte mare.

Acesta a sugerat totodată că ţările în curs de dezvoltare, ale căror economii cresc, au două opţiuni - de a adopta programul de lucru 'european' ori pe cel 'american', cu 40 de ore de muncă pe săptămână şi vacanţe mai scurte.

'Dacă lumea ar fi să urmeze un model de lucru mai curând european, ne-am putea aştepta la ore de lucru mai puţine, producţie mai mică şi emisii de gaze cu efect de seră mai mici', a afirmat Rosnick.

După estimările economistului american, apropierea de sistemul european ar însemna practic a ceda până la un sfert din venituri pentru a dispune în schimb de mai mult timp liber. În cifre, potrivit calculelor sale, pentru a împiedica o creştere a temperaturilor cu până la 1,3 grade Celsius, americanii ar trebui să înceapă să muncească în fiecare an cu circa 0,5% mai puţin, pornind de la o scădere totală cu 10 ore a programului de lucru în 2013. 'Putem îndeplini un volum similar de muncă prin creşterea productivităţii şi dezvoltarea tehnologiilor', consideră el.

David Rosnick admite că analiza sa are şi unele puncte slabe: astfel, nu ia în calcul răspândirea lucrului de acasă, care scade emisiile poluante generate în transporturi, şi mai mult, nu se poate şti cum vor alege oamenii să-şi petreacă timpul liber suplimentar. Astfel, reducerea programului de lucru nu va avea un impact prea mare asupra emisiilor de dioxid de carbon dacă beneficiarul acestui program decide să plece în călătorie în vacanţă, de exemplu. 'Dacă îţi iei vacanţă, nu mai mergi la serviciu, scutind carburantul consumat pe drum, dar este posibil să pleci undeva cu avionul', a notat Rosnick.

Autor: agerpres.ro
06.02.2013 Caleidoscop
2133
0

Comentarii 0