Sursa imagine: timpul.md

Ciurea: Există alţi factori care împiedică liberalizarea vizelor cu UE, decât accidentul de vânătoare

Accidentul de la Pădurea Domnească nu este în măsură să influenţeze dialogul Republicii Moldova cu UE privind liberalizarea regimului de vize, aşa cum a încercat să fie prezentat de unii oficiali, iar campania pornită de miniştrii liberal-democraţi din guvern în acest caz poate suferi eşec, constată comentatorul de la IDIS Viitorul, Cornel Ciurea, în noul număr al Buletinului de Politică Externă.

Cel puţin, pentru moment, şansele Republicii Moldova privind libera¬lizarea regimului de vize sunt încă în discuţie, iar incidentul din Pădurea Domnească n-a putut să le compromită ireversibil, consideră autorul, menţionând că există alţi factori mai importanţi care ar împiedica obţinerea dreptului de călătorii fără vize în UE pentru cetăţenii moldoveni. În acest context, el aminteşte declaraţia şefului Delegaţiei UE, Dirk Schuebel din noiembrie 2012, adică cu mult înain¬tea producerii omorului de la vînătoare, potrivit căreia, „obţinerea regimului liberalizat de vize în 2013 este foarte dificilă”. ”Astfel, există o sumedenie de alţi factori care împiedică obţinerea rapidă a regimului liberalizat de vize, printre care incidentul din Pădurea Domnească nu este deloc cel mai important, chiar dacă nu este de neglijat”, consideră Ciurea.

În pofida declaraţiilor prudente ale oficialilor occidentali care nu solicită decît desfăşurarea unor anchete corecte, clasa politică şi mass-media din Republica Moldova s-a antrenat într-o campanie manipulatoare de proporţii, invocînd şi argumente de ordin extern pentru a-şi proba veridicitatea, în opinia sa.

Ciurea menţionează că PLDM a început să caute ”băieţii răi” printre colegii din Alianţă, dar chiar şi ministrul de interne Dorin Recean (desemnat de PLDM) a clacat în acest caz. ”În aceste condiţii, există riscul unui eşec al campaniei pornite de Guvern (orchestrate, în special de miniştrii liberal democraţi), singurul rezultat fiind doar demiterea Procurorului General”, atenţionează Cornel Ciurea.

Continuarea de o manieră maximalistă a acestei campanii în stilul formulei „cu orice preţ”, ar putea să cauzeze efecte mai puţin pozitive care sînt asociate aspectelor populiste ale unor asemenea acţiuni propagandistice politice – pierderea credibilităţii sistemului democratic, destrămarea AIE, declanşarea „vînătorii de vrăjitoare” şi banalizarea discursului public”, susţine expertul.

„Această discuţie fierbinte din societate este caracteristică unui stat postcomunist, obsedat irecuperabil de fenomenul corupţiei”, mai afirmă Corneliu Ciurea în studiul ”Rolul factorului extren în incidentul de la Pădurea Domnească”, publicat de IDIS Viitorul.

Autor: HotNews
Sursa: comunicate.md
24.01.2013 Opinii
3974
0

Comentarii 1

  • MIhai:

    Intradevar ,acum in RM Guvernul a cam uitat de stringentele probleme ale societatii...Mai avem mult de lucru la capitolul reforme in institutiile de drept, mai avem mult de lucru la economie, la vama , fisc, mai....Oamenii nu au salarii decente , nu au locuri de munca,,,La aceste lucruri ar trebui sa se acseze premierul dar nu la prostii as zice eu .

    24.01.2013 19:49