Sursa imagine: un.org

Acad. Gheorghe Duca despre Limba Română şi crimele comunismului

“Limba vorbită în R. Moldova este limba română”, a declarat tranşant academicianul  Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), în cadrul unui interviu acordat în această dimineaţă postului Radio Europa Liberă. “Pozitia AŞM, adoptată la 9 septembrie 1994, prin decizia prezidiului AŞM şi confirmată în 1996, la 28 februarie, de Adunarea Generală a AŞM, că limba vorbită în R. Moldova este limba română, a rămas neschimbată de atunci, de când erau la guvernare agrarienii şi până astăzi”, a spus preşedintele AŞM.

Potrivit acad. Duca, o dovadă în plus a faptului că poziţia AŞM a rămas neschimbată, principială o constituie lansarea, “anume în perioada guvernarii comuniste”, a Testamentelor marilor noştri înaintaşi, lingvistul Nicolae Corlăteanu (membru al AŞM) şi poetul Grigore Vieru (Doctor Honoris Causa al AŞM), privind Limba Română. “Este altceva că politicienii n-au respectat agrumentul ştiinţific şi au fost, poate, mai timizi în această perioadă”, a adăugat preşedintele AŞM.

În context, acad. Gheorghe Duca a apreciat situaţia din R. Moldova ca fiind de-a dreptul “ridicolă”. “În R. Moldova, un ministru care a depus jurământul cu mâna pe Constituţie ar trebui şi s-o respecte. Şi dacă el nu spune că limba e “moldovenească”, atunci, încalcă, chipurile, Constituţia. Ce facem noi cu acest ministru?! Sau să luam situaţia unui savant. De exemplu, preşedintele AŞM este membru al Guvernului, dar el este ales în funcţie de comunitatea ştiinţifică. Dacă nu spune că limba vorbită e română, înseamnă că savanţii trebuie să-i dea vot de neîncredere la Adunarea Generală a AŞM”, a opinat invitatul Radio Europa Liberă.

Întrebat dacă, în cazul elaborării unei noi Constituţii, ar trebui sa fie scrisă tranşant denumirea corecta a limbii vorbite în R. Moldova, acad. Gheorghe Duca a declarat că, “adevărul trebuie să fie reflectat, totuşi, în Constituţie, să fie confirmată hotărârea pe care a luat-o comunitatea ştiinţifică în 1994”.

Referindu-se la faptul că politicienii nu au ţinut cont de adevărul ştiinţific, preşedintele AŞM, a specificat: “Noi am trăit într-o societate unde, din păcate, această valoare a naţiunii noastre a fost speculată în scopuri politice. Numai politice. În general, trebuie de recunoscut că limba, pe parcursul anilor, a avut mai multe denumiri: şi limbă românească, şi valahă, şi moldovenască. Dar, în ultimă instanţă, savanţii au ajuns la o concluzie: că toate popoarele care locuiesc în acest spaţiu, vorbind aceeaşi limbă, cu unele graiuri, cu unele dialecte – limba aceasta este unică, este limba română. Nu există consecinţe politice, la care se gândesc unii politicieni…”, a concluzionat acad Duca.

Fiind întrebat, dacă, personal, condamnă crimele comunismului, Gheorghe Duca a răspuns afirmativ, mărturisind că are şi motive personale pentru această atitudine: “…regimul comunist a distrus proprietatea privată. Bunicii mei aveau 35 de ha de pământ. Printr-un “donos”, au fost trimişi în Siberia şi le-a fost, practic, luată toată proprietatea. Economia a fost înlocuită de un sistem sovietic. Cei care au venit la putere spuneau că vin la putere în numele poporului, dar, odată ajunşi la putere, au spus: noi sutem poporul! Apoi, au transformat teoria marxistă de analiză a capitalului într-un regim criminal, îndreptat contra oamenilor. Numai pentru asta, sigur că trebuie condamnat acest regim”, a spus tranşant basarabeanul Gheorghe Duca.

HotNews.md notează că Preşedintele AŞM, Gheorghe Duca este doctor habilitat în chimie, profesor universitar, academician, fondator al Şcolii ştiinţifice Chimia Ecologică. Membru de onoare al Academiei Române. Este primul preşedinte al AŞM, care l-a începutul primului său mandat, anul 2004, a instituit tradiţia ca Ziua Limbii Române – 31 august, să fie sărbătorită şi la Academia de Ştiinţe a Moldovei, printr-o şedinţă festivă comună cu Senatul Universităţii de Stat.

În anul 2005 a candidat la funcţia de Preşedinte al R. Moldova, dar intelectualii-politicieni l-au preferat pe preşedintele Vladimir Voronin, general de miliţie, academicianului acordândui-se doar un vot. În anul 2008, elita intelectuală din R. Moldova i-a încredinţat un nou mandat, acordându-i 159 voturi pro şi doar 1 contra. 

Autor: HotNews.md
Sursa: europalibera.org
16.03.2010 Actual
1609
0

Comentarii 8

  • Rendy:

    roman / ar teurbi dusa o campanie prounionista si in Romania, nu doar in Republica Moldova, ma refer aici la o informare a cetatenilor romani cat mai bine, nu doar fluturasi pe care scrie Basarabia e Romania,

    16.02.2012 18:24
  • bvimoiykz:

    xx

    17.02.2012 13:14
  • yxjlbxcq:

    CryLqm , [url=http://xhdlpxxqbvij.com/]xhdlpxxqbvij[/url], [link=http://lpwjbizznjoh.com/]lpwjbizznjoh[/link], http://xcdkjknygsoz.com/

    17.02.2012 17:23
  • Evertton:

    Amuzant! Inca nu am vazut ramcela asta aici (US) pentru ca aici au numai reclame cu doi tipi de se tot cearta pe Coca Cola zero si cam aceeasi tema. Acum au introdus una la fel numai cu un star de American Football. Mi-e dor de Noaptea devoratorilor de publicitate. Mai exista asa emisiune?Totodata ramcela imi aminteste de noul muzeu Coca Cola de aici din Atlanta unde au un mic fimulet cu papilele gustative care vorbesc intre ele si care tare bucuroase sunt cand dau de Coca Cola.Bune sunt comentariile tale in ceea ce priveste ramcela!

    19.02.2012 05:23
  • kbmkhaahngn:

    xx

    19.02.2012 14:15
  • moctwqxs:

    tMsSlN , [url=http://pstujikjicmy.com/]pstujikjicmy[/url], [link=http://jsvsxfhnmjhr.com/]jsvsxfhnmjhr[/link], http://qkxhaaplitcz.com/

    21.02.2012 14:18
  • stmqbsfxnfj:

    x

    21.02.2012 19:06
  • yfxmzigbfmk:

    QxDxTg <a href="http://hvwdsvoixyib.com/">hvwdsvoixyib</a>

    28.02.2012 14:32